Peste cinci milioane de oameni trăiesc sub limita sărăciei în Italia. Încercările de relansare economică nu acoperă măsuri sociale
Anul trecut, Italia înregistra cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu în privința persoanelor care trăiesc în sărăcie. Autoritățile italiene nu au adoptat măsuri care să sprijine categoriile defavorizate, în pofida relansării economice promise.
Economia Italiei şi-a revenit puternic din recesiunea provocată de pandemie față de statele vecine. Această revenire a fost însoţită și de o creştere a gradului de ocupare. Cu toate acestea, datele oficiale publicate de Institutul naţional italian de statistică (ISTAT) arată că această redresare nu i-a ajutat prea mult pe cei săraci.
Numărul persoanelor care trăiesc în "sărăcie absolută", adică cei care nu sunt în măsură să cumpere bunuri şi servicii esenţiale, a crescut până la 5,75 milioane de persoane, sau 9,8% din populaţia Italiei, potrivit Reuters. Este cea mai ridicată rată a sărăciei înregistrată de Italia de la debutul colectării datelor statistice în 2014.
La această situație a contribuit guvernul condus de Giorgia Meloni, care a eliminat un program de subvenţii, denumit "venit cetăţenesc", introdus în 2019, în pofida avertismentelor unor economişti şi ale Băncii Italiei cu privire la impactul pe care îl are această decizie asupra celor defavorizați. "Venitul cetăţenesc", care potrivit ISTAT a ajutat aproximativ un milion de familii să iasă din sărăcie în 2019, a fost eliminat complet de la începutul acestui an, fiind înlocuit cu o subvenţie limitată care îi vizează în mare parte pe cei care fizic nu pot să muncească.