Germania este împotriva amenzilor aplicate de UE producătorilor auto care nu respectă normele de emisii
Germania consideră taxarea producătorilor auto pe baza normei de poluare o măsură aplicată în defavoarea industriei europene. Oficialii germani sunt de părere că tranziția ecologică nu trebuie forțată.
Cancelarul german Olaf Scholz nu vede sancționarea producătorilor auto care nu respectă limitele privind emisiile de dioxid de carbon (CO2) ale Uniunii Europene (UE) ca fiind de bun augur pentru acest sector important al industriei continentale.
„Banii colectați din taxa pe noxe ar trebui să rămână în conturile firmelor auto. Modernizarea industriei nu se poate face cu limite. Astfel de amenzi nu ar trebui să existe”, a transmis Scholz.
Aceeași opinie o împărtășește inclusiv ministrul Economiei, Robert Habeck, informează Reuters.
„Amenzile care vor fi aplicate din 2025 producătorilor auto care nu respectă limitele de emisii ale UE ar trebui suspendate. Companiile vor avea flexibilitate de a face progrese suplimentare în domeniul protejării climei, fără a fi forţate să plătească amenzi de miliarde de euro. Nu ar trebui să existe limite în dezvoltarea sectorului auto. Poziţia mea este clară: vom respeta regulile uniunii, însă suntem pragmatici în privinţa aplicării tranziţiei ecologice", a declarat Habeck.
Oficialii germani susțin că există un decalaj evident între obiectivele ambiţioase ale autorităţilor de reglementare care doresc grăbirea tranziției verzi şi realitatea din sector.
Germania, ţara cu cea mai puternică industrie auto din UE, se confruntă cu dificultăți pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice (EV) şi a problemelor economice care afectează progresele, în pofida investiţiilor.
Care sunt normele admise de Bruxelles în privința emisiilor auto
În prezent limita de emisii la nivelul întregii flote a UE este de 116 grame CO2/km, măsurată pe baza aşa-numitei proceduri de testare WLTP, dar urmează să scadă până la 94 g CO2/km anul viitor. Limitele mai dure din 2025 fac parte din planurile de interzicere a automobilelor cu motoare pe benzină şi motorină.
Depăşirea normelor admise ar putea duce la amenzi în valoare de 95 de euro pentru fiecare CO2 gram/km în plus înmulţit cu numărul de vehicule vândute. În aceste condiţii, companiile auto s-ar putea confrunta cu amenzi de ordinul milioanelor.