Germania ar putea majora bugetul pentru apărare din 2028. Totul depinde de reducerea datoriilor

Alexandru Gologan Data publicării:
germania armata aparare
sursa: shutterstock.com/

Germania ar putea să-şi majoreze cu până la 9 miliarde de euro cheltuielile pentru apărare începând din 2028 dacă ţara îşi va reduce nivelul datoriilor, potrivit T-Online.

Fondurile adiţionale ar putea fi obţinute dacă Germania îşi va menţine datoriile sub ţinta Uniunii Europene de 60% din Produsul Intern Brut (PIB), susține ministrul de finanțe german, Christian Lindner. Guvernul german a contractat împrumuturi de urgenţă totalizând circa 300 de miliarde de euro în 2020, 2021 şi 2022, în contextul pandemiei de coronavirus şi al războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei.

"Dacă vom scădea sub această limită, atunci rambursarea datoriei legate de pandemia de coronavirus, rambursare planificată din 2028, ar putea fi din nou discutată. Însă, dacă povara datoriei va fi depăşită până atunci, aceasta ar face ca nouă miliarde de euro să fie disponibile pentru a ne ajuta să facem saltul spre ţinta NATO în bugetul federal după încheierea programului special pentru armata germană", a declarat Lindner.

În urma declanşării invaziei ruse asupra Ucrainei, în februarie 2022, Germania a înfiinţat un fond special în valoare de 100 de miliarde de euro pentru achiziţia de arme moderne. Berlinul a promis de asemenea că va atinge ţinta NATO de a aloca cel puţin 2% din Produsul său Intern Brut pentru bugetul comun de apărare al blocului.