Fără precedent: Migrația către țările bogate a atins niveluri record în 2023  

G.C. Data publicării: Data actualizării:
pasaport turist
sursa: gettyimages.com/

Migrația (legală) către unele dintre cele mai bogate țări din lume a atins un maxim istoric în 2023, declanșând reacții negative din partea votanților în alegerile din acest an, deși această tendință sprijină creșterea economică și crearea de locuri de muncă.  

Aproximativ 6,5 milioane de persoane s-au mutat în cele 38 de țări membre ale OCDE, o creștere de aproape 10% față de recordul anterior de 6 milioane din 2022, conform unui raport al organizației din Paris, scrie Financial Times.

Cea mai mare creștere a fost în Marea Britanie, care a devenit pentru prima dată destinația preferată de migranți după SUA, cu un număr net de 750.000, impulsionat de recrutarea în sectorul de îngrijire (de persoane).  

„Nu este doar o recuperare post-pandemie. Cu siguranță, în 2023, este o altă poveste pe care o experimentăm”, a spus Jean-Christophe Dumont, șeful diviziei de migrație internațională a OCDE, menționând că tendința reflectă cererea mare pentru muncitori străini și studii peste hotare.  

Aproximativ o treime dintre țările OCDE a înregistrat niveluri record privind numărul de migranți în 2023, inclusiv Canada, Franța și Japonia. SUA a întâmpinat 1,2 milioane de imigranți legali permanenți.  

Economiștii cred că această creștere a mobilității internaționale a contribuit la recuperarea economiilor bogate, de la criza de după pandemie și invazia Rusiei în Ucraina.  

Totuși, mulți alegători se concentrează pe migrația ilegală și pe solicitanții de azil care sosesc prin rute neregulate — deși aceștia reprezintă o mică parte din cifrele totale. Toate guvernele OCDE care au avut alegeri anul acesta au pierdut din voturi din această cauză.

Președintele ales al SUA, Donald Trump, și-a bazat campania pe promisiuni de a combate migrația ilegală și de a deporta milioane de persoane fără acte în regulă.  

Numărul noilor solicitanți de azil în țările OCDE a crescut cu 30% la un record de 2,7 milioane, impulsionat de numărul tot mai mare de persoane din Venezuela, Columbia, Nicaragua și Haiti care au sosit în SUA.  

De asemenea, SUA a primit peste un milion de cereri de azil — mai mult decât totalul cererilor de azil în toate statele membre europene ale OCDE la un loc.  

„O reducere a numărului [de migranți] din 2025 încolo nu ar fi o surpriză”, a spus Dumont, adăugând că aceasta ar putea duce la „tensiuni crescânde” pe măsură ce rutele de migrație legală se restrâng.  

Seth Carpenter, economist-șef la Morgan Stanley, a avertizat într-o notă săptămâna aceasta că, deși este imposibil de anticipat cum se va schimba politica SUA sub Trump, „o reducere a imigrației va duce la o creștere mai lentă și inflație mai mare”.  

Reguli noi

Mai multe țări, printre care Canada, Australia și Marea Britanie, au introdus măsuri pentru a limita migrația legată de muncă, Canada stabilind pentru prima dată un plafon al numărului de rezidenți temporari. Toate cele trei țări își reevaluează, de asemenea, abordarea față de studenții internaționali, a căror sosiri a fost văzută drept o sursă de presiune pentru piețele imobiliare.  

Sosirile de studenți internaționali, impulsionate în ultimii ani de emergența clasei de mijloc globale capabilă să plătească pentru studii în străinătate, au crescut cu 6,7% în OCDE în 2023, la 2,1 milioane.  

Marea Britanie interzice acum studenților de la masterat să aducă membri ai familiei; în timp ce Australia și Canada au crescut taxele și au plafonat numărul de studenți. Olanda ia măsuri similare, cu noi reguli care limitează numărul de cursuri predate în engleză.