Ce-i așteaptă pe bugetari de la 1 ianuarie 2024 - salarii, timp de lucru, angajări

Ionuț Tudorică Data publicării:
Cafeluta
sursa: profimediaimages.ro

Afară de presupusa înghețare a salariilor din sistemul public majorate anul acesta, bugetarii primesc în masă o mărire de 5% la salariu, cu excepția unor categorii care vor primi mai mult. Sporurile rămân la același niveluri. Angajările pot continua numai cu acordul guvernului.

Personalul plătit din fonduri publice +5%

La nivelul brut al salariilor de bază/soldelor de funcție/salariilor de funcție/indemnizațiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice potrivit prevederilor legale în vigoare se majorează cu 5% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023.

Autoritățile locale, funcții de demnitate publică (primari, viceprimari ș.a.) vor primi tot un plus de 5%.

Indemnizațiile lunare pentru funcțiile de demnitate publică locală și funcțiile asimilate acestora, prevăzute în anexa nr. IX litera C la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, se majorează cu 5% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023.

Învățământ, +20% în două tranșe în 2024. Prima, la 1 ianuarie

Salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază ale personalului din învățământ se majorează în anul 2024 cu 20%, în medie, în 2 tranșe, respectiv:

  1. a) prima tranșă începând cu data de 1.01.2024;
  2. b) a doua tranșă începând cu data de 1.06.2024.

Sporurile rămân neschimbate

Cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2023, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Ore suplimentare = ore libere

O măsură care se generalizează este că munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.

EXCEPȚII - personalul militar, polițiști, polițiștii de penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislația aferentă lunii iunie 2017. 

Se îngheață* concursurile și examenele pentru posturile vacante

În anul 2024 se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, cu excepția posturilor unice. 

*)Prin memorandum aprobat în ședința Guvernului se poate aproba organizarea de concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din instituțiile și autoritățile publice.

Guvernul a prevăzut că bugetarii care au primit măriri salariale în 2023 nu vor mai avea parte de majorarea de 5% prevăzută de OUG 115/2023, însă există semnale de ilegalitate a acestei măsuri, mulți angajați de stat, cum ar fi cei din FInanțe, declanșând zilele acestea greve de tip japonez împotriva acestei prevederi.