Acordul Brexit se clatină. Regatul Unit amână introducerea de controale la importurile de alimente din UE

Alexandru Gologan Data publicării: Data actualizării:
alimente brexit
sursa: shutterstock.com/

Verificarea completă a mărfurilor care sosesc din Uniunea Europeană trebuia să intre în vigoare la sfârșitul perioadei de tranziție pentru Brexit, la 31 decembrie 2020, dar a fost amânată frecvent în ultimii patru ani. Experții susțin că o astfel de măsură nu a fost implementată pe fondul temerilor că prețurile la alimente ar putea crește.

Scutirea de controlul vamal se aplică doar fructelor și legumelor proaspete introduse din UE. Fiind produse ușor perisabile, autoritățile au decis să fie excepția de la regulă, având în vedere că pentru alte tipuri de produse alimentare sunt introduse verificări.

Măsura va expira la sfârșitul anului însă oficialii au decis deja să prelungească termenul automat până la 1 iulie 2025, relatează Politico. Deși prin Brexit, britanicii și-au propus să fie mai selectivi în toate aspectele, de la forța de muncă și până la importuri, au realizat pe parcurs necesitatea unei mai bune cooperări cu vecinii din Uniunea Europeană.

„Credem în controale, sunt vitale pentru a proteja sănătatea plantelor și siguranța alimentelor, dar recunoaștem că având întârzierile actuale și problemele IT, este imperativ ca toate lanțurile de aprovizionare să fie pe deplin pregătite pentru schimbări neprevăzute”, susțin asociațiile de import legume-fructe.

Dacă s-ar introduce controale, acestea ar genera costuri suplimentare de 200 de milioane de lire sterline din cauza întârzierilor din lanțul de aprovizionare. În acest context, prețurile pe acest segment ar crește simțitor, apreciază experții. Totuși, un viitor acord fito-sanitar între UE și guvernul britanic ar putea scuti permanent controlul de specialitate aplicat fructelor și legumelor.