Titlurile Tezaur: o nouă ediție începe pe 10 iunie

Redacția Digi Economic Data publicării:
emisiune tezaur
sursa: captură ecran Facebook / Ministerul Finanţelor

Românii pot cumpăra, începând de luni, 10 iunie, titluri de stat Tezaur, cu maturităţi de 1 şi 3 ani şi dobânzi anuale de 6% şi, respectiv, 6,85%, informează Ministerul Finanţelor.

Titlurile de stat pot fi cumpărate în perioada 10 iunie - 4 iulie online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului. Între 10 iunie şi 5 iulie, titlurile de stat pot fi achiziţionate de la sediul unităţilor Trezoreriei Statului iar între 10 iunie şi 4 iulie în mediul urban şi 10 iunie şi 3 iulie 2024 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale C.N. Poşta Română S.A.

"Odată cu această emisiune avem o facilitate nouă, aceea că am implementat plata cu POS direct la sediile unităţilor de Trezorerie, pentru alimentarea mai facilă a contului de subscriere cu sumele necesare subscrierii. Acolo se efectuează cele mai multe dintre subscrieri. Următorul pas este ca anul acesta să dezvoltăm şi o aplicaţie care să permită achiziţia online a titlurilor de stat. Sunt paşi fireşti pentru a facilita achiziţia acestui instrument de economisire pe care românii îl apreciază. În cele cinci ediţii din anul 2024, 140.000 de persoane au investit peste 6,5 miliarde de lei", a declarat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, într-un comunicat al instituţiei.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.

Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice, precizează sursa citată.