Prognozele privind economia Germaniei se înrăutățesc. Creșterea așteptată se micșorează

Alexandru Gologan Data publicării: Data actualizării:
economia germaniei
sursa: shutterstock.com/

Consiliul german al experţilor economici a redus previziunile privind creşterea în 2024 a celei mai mari economii europene. Redresarea mult dorită mai are de așteptat un an.

În 2024, economia germană ar urma să înregistreze un avans de 0,2%, după ce, în toamnă, consiliul previziona o expansiune de 0,7%. Comisia Europeană a estimat că economia Germaniei va creşte cu doar 0,1% în 2024, mult sub media zonei euro (0,8%).

Relansarea economică mult așteptată va mai avea de așteptat un an. Experții estimează un avans de 0,9% din 2025. Creşterea ar urma să accelereze uşor pe parcursul anului curent, pe fondul reducerii inflaţiei şi al majorării salariilor, relatează Reuters.

Anul trecut, economia germană s-a contractat cu 0,2%, cea mai slabă performanţă în rândul ţărilor importante din zona euro, pe fondul costurilor ridicate cu energia, al declinului comenzilor pe plan mondial şi al majorării dobânzilor.

În primul trimestru din acest an, Germania nu a mai putut evita recesiunea, problemele din sectorul industrial fiind mult prea pregnante.