Iohannis a dat decret: evaziunea fiscală sub 1 milion de euro nu mai e cu închisoare, dacă se plătește prejudiciul
Președintele Klaus Iohannis a dat un decret pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale, prin care dezincriminează evaziunea fiscală sub un milion de euro dacă prejudiciul e plătit. Legea promovată de PSD-PNL este una controversată.
Cităm din Lege: Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă nereținerea impozitelor și/sau contribuțiilor(...) Până la expirarea unui termen de maximum 30 zile de la finalizarea controlului efectuat de organele competente, în urma căruia se
individualizează un prejudiciu datorat bugetului general consolidat de până la 1.000.000 euro, prejudiciul majorat cu 15% din valoarea acestuia, la care se adaugă dobânzile și penalitățile este acoperit integral, prin plată efectivă, fapta nu se pedepsește. În acest caz, organele competente nu sesizează organele de urmărire penală.
Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au inițiat și trecut prin Parlament în doar două zile, în preajma Crăciunului din 2023, un proiect de lege care dezincriminează evaziunea fiscală cu prejudiciu sub un milion de euro dacă prejudiciul e plătit în 30 de zile de la finalizarea controlului ANAF. De asemenea, dacă prejudiciul e plătit până la primul termen de judecată, indiferent de valoarea prejudiciului, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate, notează G4Media.
Potrivit noilor prevederi, va constitui infracţiune şi se va pedepsi cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă nereţinerea impozitelor şi/sau contribuţiilor.
De asemenea, vor constitui infracţiuni de evaziune fiscală şi se vor pedepsi cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amendă următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: evidenţierea, în actele contabile, în factura electronică sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive; alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor, inclusiv electronice; executarea de evidenţe contabile duble folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor, inclusiv cele electronice.
Aceeaşi pedeapsă va fi aplicată şi pentru "folosirea de către contribuabil, cu rea-credinţă, a sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura, în vederea creării aparenţei de legalitate a unor operaţiuni fictive sau disimulării circuitului tranzacţional real al bunurilor/serviciilor; utilizarea de aparate de marcat electronice fiscale care nu sunt conectate la sistemul informatic naţional de supraveghere şi monitorizare a datelor fiscale, potrivit legii, sau alterarea aparatelor de marcat electronice fiscale pentru netransmiterea unor date fiscale sau transmiterea unor date fiscale nereale".
În aceste cazuri de infracţiuni, "dacă până la expirarea unui termen de maximum 30 zile de la finalizarea controlului efectuat de organele competente, în urma căruia se individualizează un prejudiciu datorat bugetului general consolidat de până la 1.000.000 euro, prejudiciul majorat cu 15% din valoarea acestuia, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, prin plată efectivă, fapta nu se pedepseşte", au stabilit deputaţii.
În această situaţie, organele competente nu vor sesiza organele de urmărire penală. De asemenea, tot în aceste cazuri de infracţiuni, "dacă până la primul termen de judecată prejudiciul cauzat este acoperit integral, prin plată efectivă, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate".
"Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceste condiţii este de până la 1.000.000 euro inclusiv, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amenda", se mai prevede în actul normativ adoptat. Totodată, "dacă ulterior primului termen de judecată şi până la judecarea definitivă a cauzei prejudiciul cauzat este acoperit integral, prin plată efectivă, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc cu o treime".
Proiectul mai prevede că în cazul săvârşirii acestor infracţiuni "prin care s-a cauzat un prejudiciu ce nu depăşeşte 1.000.000 de euro, în echivalentul monedei naţionale, dacă în cursul urmăririi penale prejudiciul cauzat majorat cu 25% din valoarea acestuia, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, prin plată efectivă, fapta nu se pedepseşte, aplicându-se dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. h) din Codul de procedură penală".
Informaţiile publicate pe site-ul Digi Economic pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.