UE va propune sancţionarea grupului rus de shipping Sovcomflot
Uniunea Europeană va propune sancţionarea operatorului rus de tancuri petroliere Sovcomflot PJSC, în ideea de a limita capacitarea Kremlinului de a-şi finanţa războiul din Ucraina, potrivit unor documente consultate de Bloomberg.
Firma de stat Sovcomflot, cea mai mare companie de shipping din Rusia, este una dintre principalele companii care se ocupă cu transportul de petrol rusesc, în contextul restricţiilor occidentale impuse Rusiei după invadarea Ucrainei. În anul 2023, Sovcomflot, care anterior era unul dintre cei mai mari operatori de tancuri petroliere din lume, a transportat 75 de milioane de tone de petrol, în principal către pieţele din China, India şi Mediterana. Grupul oferă de asemenea servicii upstream offshore şi transportul pe mare de gaze naturale lichefiate.
Ca răspuns la invazia rusească din Ucraina, grupul statelor puternic industrializate a impus un plafon de preţ pentru ţiţeiul şi produsele petroliere exportate de Rusia, pentru a limita accesul Moscovei la serviciile occidentale de shipping şi asigurări. Moscova s-a adaptat însă la aceste sancţiuni, inclusiv la embargoul impus de UE cu privire la importurile de petrol din Rusia pe mare, prin utilizarea unei flote de tancuri petroliere din umbră precum şi prin vânzarea ţiţeiului către clienţii din Asia.
Propunerea Uniunii Europene vine după o decizie adoptată la începutul acestui an de autorităţile americane, de a sancţiona Sovcomflot şi 14 tancuri petroliere pe care Washingtonul le-a identificat ca fiind legate de firma rusă, în încercarea de a limita vânzările de petrol rusesc.
Bloomberg subliniază însă că posibilele sancţiuni UE trebuie să obţină sprijinul tuturor statelor membre pentru a fi aprobate şi, în plus, există posibilitatea ca planul să sufere modificări înainte de aprobarea finală.
De asemenea, Bruxelles-ul propune sancţionarea unui număr de 13 nave implicate în transportul maritim de bunuri şi tehnologii utilizate în domeniul apărării şi securităţii precum şi în transportul de petrol şi produse petroliere sau care contribuie la extinderea sectorului energetic rusesc.