Oficialii ucraineni se contrazic în declarații. Când vor opri tranzitul de petrol și gaze rusești către Europa
La începutul săptămânii, președintele Volodimir Zelenski și aghiotanții săi anunțau întreruperea definitivă a transporturilor de petrol și gaze rusești prin conductele sale. Între timp, oficialii de la Kiev s-au răzgândit.
Autoritățile ucrainene anunțau întreruperea tranzitului de petrol și gaze rusești pe teritoriul său de la 1 ianuarie 2025. Slovacia, Ungaria şi Republica Cehă depind de livrările furnizorilor ruși care nu se află pe lista de sancțiuni.
Consilierul președintelui Zelenski, Mihailo Podoliak a oferit clarificări în această privință, relatează Agerpres.
„Ne-am îndeplinit şi vom continua să ne îndeplinim toate obligaţiile contractuale faţă de partenerii noştri europeni", a declarat Podoliak.
Oleoductul Drujba, a cărui denumire înseamnă "Prietenie", a fost construit la începutul anilor 1960, în timpul perioadei sovietice, şi se întinde pe aproape 9.000 de kilometri lungime.
Ramura sa nordică leagă Rusia de Polonia şi Germania prin Belarus, în timp ce ramura sudică transportă petrol rusesc în Ungaria, Slovacia şi Republica Cehă.
UE a interzis majoritatea importurilor de petrol din Rusia din 2022, dar conducta Drujba a fost iniţial scutită de această decizie, după care Bruxellesul a interzis furnizarea de ţiţei către Germania şi Polonia prin această infrastructură în primăvara anului 2023.
Cu toate acestea, relaţiile dintre Kiev, pe de o parte, şi Budapesta şi Bratislava, pe de altă parte, au devenit din nou tensionate de când cele două ţări din Europa Centrală au acuzat autorităţile ucrainene la sfârşitul lunii iulie că împiedică tranzitul petrolului de la gigantul rus Lukoil destinat acestora, compania fiind acum vizată de noi sancţiuni de către Kiev.
Ungaria premierului Viktor Orban, care este apropiat de Vladimir Putin, şi Slovacia, care este foarte dependentă de petrolul rusesc, au apelat la Bruxelles pentru a soluţiona disputa, dar Comisia Europeană a transmis că nu consideră că cererea lor de "consultări urgente" este "justificată".
Cehia, la rândul său, a investit recent în proiectul de extindere a conductei TAL, care merge din nordul Italiei până în sudul Germaniei, pentru a se elibera de dependenţa de petrolul rusesc.