Guvernul spaniol extinde măsura taxării companiilor din domeniul energetic

Alexandru Gologan Data publicării: Data actualizării:
guvern parlament spania
sursa: profimediaimages.ro/

Guvernul de la Madrid a emis un decret care prevede extinderea în 2025 a taxei temporare pe profiturile excepţionale obținute de companiile din domeniul energetic, deși săptămâna trecută parlamentarii spanioli au votat pentru eliminarea acestei măsuri.

Decretul va intra în vigoare la 1 ianuarie, dar va trebui confirmat de Parlament în termen de 30 de zile, pentru a rămâne valid anul viitor, aşa cum dorește Guvernul minoritar. Cu toate acestea, proiectul rămâne dificil de implementat, deoarece partenerii de la guvernare nu sunt de acord în privinţa acestei probleme.

„Prin această extindere, Madridul îşi respectă angajamentele făcute partenerilor săi, deoarece a solicitat un efort suplimentar companiilor energetice şi în acelaşi timp a fost introdus un stimulent fiscal care ia în considerare investiţiile strategice esenţiale pentru decarbonizare", a declarat premierul Pedro Sanchez.

Companiile de utilităţi au avertizat că extinderea taxei de 1,2%, care vizează o cifră de afaceri de cel puţin un miliard de euro, va periclita investiţiile în energia regenerabilă, care se ridică la aproape 30 miliarde de euro, informează Reuters.

Taxa temporară a fost introdusă în 2022 şi de atunci s-a prelungit anual. Inițial destinată reducerii presiunilor inflaționiste, taxa a devenit un instrument de colectare a surplusurilor obținute de companiile spaniole și a fost utilizată pentru echilibrarea deficitelor bugetare.