Nivelul de stocare a gazelor este la capacitate maximă în Germania. Temperaturile blânde i-au scutit pe germani de facturi costisitoare
Instalațiile germane de stocare a gazelor sunt la 90,8% din capacitatea totală. Numai cea mai mare unitate de depozitare din Germania are un nivel de umplere de 81,2%. Temperaturile relativ blânde din noiembrie și decembrie au jucat rol important în menținerea stocurilor și implicit, costurile plătite de consumatori au fost reduse.
Germania a intrat în noul an cu rezervoarele de stocare a gazelor naturale pline. Nivelul de umplere al depozitelor este de 90,8%, potrivit datelor publicate de Asociația Europeană de Stocare a Gazelor(AESG). La nivelul Uniunii Europene, media este de 87%, relatează Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Cantitatea de gaz stocată la momentul actual corespunde consumului pentru două până la trei luni reci de iarnă. Nivelurile scad de obicei iarna și cresc din nou după sfârșitul verii, însă temperaturile neobișnuit de ridicate pentru această perioadă a anului, coroborate de consumul redus, au menținut capacitatea aproape de maxim.
„Temperaturile blânde din noiembrie și decembrie au asigurat un consum relativ scăzut și au evitat astfel o golire mai mare a instalațiilor de stocare a gazelor”, a declarat Sebastian Heinermann, directorul general al asociației industriale Energy Storage Initiative (Ines).
Consumul redus s-a transpus și în facturile germanilor, care au plătit un cost mic la sfârșitul lunii. Germania continuă să importe gaze naturale din Norvegia, Olanda, Belgia, Elveția și Danemarca.