Gigantul Gazprom din Rusia și-a crescut producția anul acesta, cu ajutorul Chinei

Redacția Digi Economic Data publicării:
Gazprom
Foto: Profimedia

Producţia de gaze naturale a Gazprom ar urma să crească anul acesta cu 61 miliarde metri cubi (bcm), la aproximativ 416 bcm, a anunţat directorul general al grupului rus de stat, Alexei Miller. Gazprom este cel mai mare producător mondial de gaze naturale şi unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul Rusiei.

Datele vin după ce, în 2023, producţia de gaze naturale a scăzut cu 13%, la cel mai redus nivel înregistrat de Gazprom, de 359 miliarde metri cubi (bcm), de la 412,94 bcm în 2022. Printre cauzele scăderii se numără reducerea exporturilor de gaze către Europa, care fusese principala sursă de venit, pe măsură ce relațiile cu Occidentul s-au deteriorat din cauza conflictului din Ucraina, potrivit Reuters.

Exporturile de gaze către China ar urma să crească anul acesta la 31 bcm, faţă de un nivel planificat de 30 bcm.

În prezent, compania negociază cu China o majorare semnificativă a vânzărilor de gaze, inclusiv prin gazoductul Power of Siberia 2. Cu toate acestea, negocierile nu s-au finalizat din cauza numeroaselor divergenţe între cele două părţi, legate în special de preţuri.

Gazprom s-a orientat, în schimb, spre piaţa internă cu costuri reduse şi spre ţările vecine din fosta Uniune Sovietică, precum Kazahstan, Uzbekistan şi Kîrgîzstan. Livrările către consumatorii interni au atins nivelul record de 390 bcm în 2024, a mai precizat Gazprom.