Centrala Nucelară Cernavodă s-a asigurat împotriva daunelor nucleare provocate terților. Despăgubirile pot ajunge la 300 milioane DST

Ionuț Tudorică Data publicării:
centrala nucleara cernavoda
Foto: Profimedia

Nuclearelectrica a încheiat un contract de 848.000 de dolari cu britanicii de la Nuclear Risk Insurers Limited, unul dintre cei mai mari asiguratori ai lumii din domeniu pentru asigurare în vederea unor posibile daune nucleare aduse terților, potrivit datelor din SICAP.

Contractul este încheiat pe un an. “Achiziția constă în încheierea unei polițe de asigurare de răspundere civilă față de terți pentru daune nucleare, pentru o perioadă de 12 luni, începând cu data de 31.05.2024”, este descrierea contractului. În ipoteza constatării acestor daune de natură nucleară, asiguratorul ar putea plăti în contul acestora până la 300 de milioane DST.

DST este moneda virtuală a Fondului Monetar Internațional a cărei valoare se determină prin însumarea valorilor în dolari americani, pe baza ratelor de schimb de pe piață, ale unui coș de monede importante (dolarul american, euro, yenul japonez, lira sterlină și yuan-ul chinezesc). Valoarea valutei DST este calculată zilnic, fiind acum de fix 1 dolar .

Prin urmare, despăgubirile pe care le-ar plăti asiguratorului într-un scenariu de daune de natură nuclreară aduse terților sunt de maximum 300 milioane de dolari.

Nuclearelectrica este operatorul Centralei Nucleare Cernavodă, unde sunt în funcțiune două reactoare cu tehnologie canadiană CANDU. În proiect este construcția reactoarelor 3 și 4 care ar putea fi puse în funcțiune în 2031 și 2032.