OPINIE Televiziune. Telefon. Telemuncă. Sănătate
TELEVIZORUL este una dintre cele mai de impact tehnologii din ultima sută de ani (1927, Philo Taylor Farnsworth). Ne-a adus în case piese de teatru, concerte, filme, desene animate și competiții sportive. Ne-a adus și documentare despre istorie, geografie, biologie, dar și programele de știri, dezbateri politice și sociale.
De Adrian Vascu
Înainte de adoptarea televizoarelor, pentru divertisment trebuia să mergi la teatru, operă, cinema sau stadion. Pentru informații curente ascultai radio, citeai ziarele, vorbeai cu prietenii și vecinii. Pentru a cunoaște mai multe despre un subiect, mergeai la bibliotecă, librărie sau la expoziții științifice. Toate aceste activități asigurau implicit socializare, conexiune umană, apartenența la o comunitate locală.
Televizorul nu doar a oferit acces instant și relativ ieftin la informații și divertisment, însă a introdus în casele oamenilor dimensiunea internațională a tuturor acestor componente. Și cu cât televizorul a devenit mai atractiv și diversificat, cu atât socializarea directă și locală s-a diminuat. Practic oamenii au înlocuit toate aceste demersuri de socializare umană cu simpla prezență în casă a unei cutii electrice.
Televizorul, ca orice altă tehnologie, este ambivalentă. În funcție de caz, poate fi folosit pentru informare sau dezinformare, pentru unitate sau dezbinare, pentru relaxare sau evitarea realității. Din păcate, de la o tehnologie care expune realitatea comună am ajuns la o tehnologie care creează realități diferite, conflictuale, insulare.
Acum 150 de ani a fost inventat TELEFONUL (Alexander Graham Bell), o altă tehnologie care a revoluționat modul în care ne trăim viețile. 100 de ani mai târziu, a fost creat primul telefon mobil (Motorola). Iar în urmă cu 30 de ani a fost inventat primul telefon inteligent (IBM). În prezent telefoanele noastre sunt calculatoare performante în format de miniatură care intermediază majoritatea activităților noastre.
Dacă televiziunea a oferit oamenilor acces instant din interiorul casei lor la divertisment și informații, telefonul a oferit oamenilor posibilitatea de a comunica instant de la distanță fără a fi nevoie să iasă din propriul spațiu. Însă este telefonul modalitatea ideală de a comunica pentru oameni? Este instrumentul optim pentru starea emoțională a oamenilor? Pe cât de util în anumite situații, pe atât de toxic atunci când telefonul înlocuiește contactul direct cu oamenii.
Pentru că și telefonul este o tehnologie ambivalentă. Poate fi folosită pentru mai bine sau pentru mai rău în egală măsură. Problema nu este tehnologia, ci discernământul celor care o folosesc. La sfârșitul zilei, criteriul esențial este dacă întărește sau slăbește conexiunea umană. Din ce în ce mai mult, a doua opțiune devine dominanta. Și de la o tehnologie care facilita comunicarea umană a devenit o tehnologie care izolează oamenii fizic, emoțional și ideologic.
TELEMUNCA a devenit răspândită în perioada pandemiei. Lucrul la distanță exista deja de mult timp, însă era un fenomen marginal. În 2020 organizațiile au fost obligate să ia decizii radicale pentru a minimiza riscul de sănătate. Acolo unde prezența fizică nu poate fi redusă (retail, transporturi, service-uri auto etc.) s-au stabilit protocoale de siguranță. Acolo unde tipul de muncă putea fi desfășurat teoretic și de acasă, s-a trecut temporar la telemuncă, acceptând neajunsurile ca fiind costuri de business acceptabile pentru a proteja sănătatea oamenilor.
Multe dintre mutațiile apărute în 2020, au persistat dincolo de încheierea pandemiei. Însă strategiile și instrumentele folosite pentru supraviețuire în timp de criză nu sunt strategiile și instrumentele necesare performanței, evoluției, prosperității. Ceea ce am considerat în pandemie ca fiind efecte secundare acceptabile pentru o criză medicală, astăzi reprezintă o pandemie medicală și mai gravă: costul psihologic al unei existențe în izolare.
Telemunca este și ea o tehnologie ambivalentă, depinde de noi dacă o folosim în beneficiul sau în defavoarea noastră. Întărește sau slăbește oamenii și organizațiile? Extinde sau restrânge capacitatea oamenilor de a inova, rezolva probleme și a evolua? Este un mod generic de a lucra sau o soluție pentru situații specifice? Întrebarea nu este dacă se poate lucra și de acasă, ci care este cea mai bună soluție pentru obiectivele organizației și starea oamenilor care lucrează în ele.
Ca și în cazul televizorului sau telefonului, discernământul face diferența. Folosite în cazuri și în moduri adecvate – ele reprezintă soluții extraordinare. Înlocuirea practicilor care ne aduc sens, motivație, apartenență cu obiecte inerte este o amenințare existențială pentru noi, oamenii și pentru comunitățile și organizațiile din care facem parte.
Nu in ultimul rand psihoterapeutii spun ca excesul de „tele” referindu-se la televizoare si telefoane, a facut ca numarul celor care au nevoie de acest gen de terapii este in crestere. Suferinta s-a inoculat treptat si a condus la situatiile in care unii oameni nu au putut sa isi revina fara sprijin exterior de specialitate.
Nici „tele” munca nu este scutita de aceste efecte. Echilibrul, si decizia de a mentine si sustine socializarea chiar cu efortul deplasarilor prin trafic, si adaptarea nevoilor personale la cele ale organizatiei, si nu invers, vor face ca pe termen lung noul mod de relationare cu colegii si organizatia sa fie unul care sa pastreze oamenii sanatosi.
