Programul „Primul student din familie” ia avânt. Cu cât subvenționează statul nivelul studiilor superioare
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Educație și Ocupare (PEO), și în parteneriat cu Ministerul Educației, lansează apelurile pentru programul „Primul student din familie”, prin care se oferă subvenții de până la 330 de lei/persoană.
Vor fi finanțate proiecte care urmăresc crearea unui cadru care să asigure acces egal la studii universitare de calitate, pentru orice tânăr, indiferent de mediul socio-economic din care provine, fără nicio formă de discriminare, și care în același timp să sprijine prevenirea și combaterea abandonului universitar.
Proiectele din cadrul apelurilor PEO pot fi depuse de:
- instituții de învățământ superior de stat și particulare;
- unități de învățământ preuniversitar de stat, în parteneriat cu instituții de învățământ superior de stat și particulare.
Cererile de finanțare pot fi depuse în sistemul informatic MySMIS2021/SMIS2021+, până la data de 31 mai 2024, ora 16.00.
Valoarea sprijinului
Din fondurile europene vor fi finanțate subvenții pentru elevii de liceu din clasele a XI-a, a XII-a și a XIII-a, în valoare de 300 de lei/ lună pentru o perioadă de minimum 12 luni și maximum 21 luni. Pentru studenți vor fi oferite subvenții în valoare de 330 lei/lună, pe o perioadă de minimum 12 luni și maximum 24 luni.
Subvențiile nu vor fi achitate în timpul vacanței de vară.
Modalitatea de acordare a subvențiilor va fi stabilită de fiecare instituție de învățământ.
Bugetul total alocat apelurilor de proiecte este de 50.000.000 euro, repartizat la nivelul a două categorii de regiuni:
- pentru regiunile mai puțin dezvoltate (Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Nord-Vest, Vest și Centru), suma totală disponibilă este de 44.970.414,50 euro, din care contribuția UE este de 38.224.849,78 euro (corespunzând unei contribuții UE de 85%), iar contribuția națională este 6.745.564,72 euro (corespunzând unei contribuții naționale de 15%);
- pentru regiunea dezvoltată (București-Ilfov), suma totală disponibilă este de 5.029.585,5 euro, din care contribuția UE este de 2.011.834,20 euro (corespunzând unei contribuții UE de 40%), iar contribuția națională este de 3.017.751,30 euro (corespunzând unei contribuții naționale de 60%).
Detalii despre programul „Primul student din familie”, aici.