Poveste cu final neașteptat pentru polițiștii danezi: căutau o bicicletă dar au dat peste mai multe opere de artă furate
O anchetă a poliţiei daneze privind un furt de bicicletă a dus la recuperarea mai multor opere sustrase, la sfârşitul lunii martie, dintr-o galerie de artă din Copenhaga.
În capitala daneză, peste 17.000 de biciclete au fost furate în 2023, iar acest delict este, potrivit unei anchete a primăriei, cel care îi îngrijorează cel mai mult pe locuitorii din Copenhaga. Unii biciclişti îşi echipează vehiculele cu GPS pentru a le putea localiza chiar şi după un furt.
GPS-ul unei biciclete furate a fost cel care a condus poliţia la o adresă din sudul oraşului, unde a efectuat o percheziţie. La adresa respectivă "au fost confiscate 11 tricicluri şi biciclete electrice, care ar fi fost furate. În plus, au fost recuperate mai multe opere de artă furate dintr-o galerie din Copenhaga la 31 martie", precizează poliția daneză.
La faţa locului au fost arestaţi doi bărbaţi în vârstă de 32 şi, respectiv, 40 de ani sub suspiciunea de furt agravat. Poliţia investighează modul în care aceştia au ajuns în posesia operelor.
La 31 martie, între 20 şi 30 de lucrări ale artistului Kristian von Hornsleth au fost furate din galeria sa în timpul unui jaf. Hoţii au folosit o maşină pentru a sparge geamul galeriei. Paisprezece dintre acestea au fost găsite în timpul percheziţiei poliţiei, relatează Agerpres.