Investițiile în organizarea Jocurilor Olimpice aduc beneficii limitate pentru gazde. Costurile mari sunt nejustificate pe termen lung
Jocurile Olimpice sunt cel mai mare eveniment sportiv de pe planetă. Este o celebrare a spiritului și valorilor sportive, dar pentru a cărei organizare e nevoie de miliarde de dolari. De-a lungul anilor, costurile găzduirii Jocurilor Olimpice au crescut vertiginos, în timp ce beneficiile economice sunt departe de a fi clare.
Jocurile Olimpice au evoluat mult de la prima ediție a jocurilor moderne, care s-a ținut în 1896. Pentru o mare parte a secolului al XX-lea, organizarea Olimpiadei a fost o povară gestionabilă pentru orașele gazdă. Evenimentele au avut loc în țări bogate din Europa și Statele Unite, iar în epoca de dinaintea transmisiunilor televizate în direct gazdele nu se așteptau să facă profit. Jocurile erau finanțate din bani publici, în condițiile în care economiile acestor state erau suficient de mari pentru a suporta costurile, iar infrastructura era dezvoltată.
Însă, în a doua jumătate a secolului trecut costurile de găzduire au crescut rapid, pe măsură ce evenimentul a devenit mai popular, iar numărul de participanți a crescut. Un studiu al Universității din Oxford estimează că din anii 1960 ofertele medii cu care au candidat țările pentru organizarea Jocurilor Olimpice s-au triplat.
Olimpiada de vară din 1976 de la Montreal a ajuns să simbolizeze fiascoul financiar al găzduirii acestui eveniment. Deși costul era estimat la 124 de milioane de dolari, a ajuns la șapte miliarde de dolari, în mare parte din cauza întârzierii lucrărilor de construcții și a depășirii costurilor pentru un nou stadion. Evenimentul a lăsat orașul cu datorii de aproximativ 1,5 miliarde de dolari și a fost nevoie de aproape trei decenii pentru a fi plătite, arată think tank-ul american Council on Foreign Relations.
Dar două ediții mai târziu s-a întâmplat opusul. Los Angeles a fost singurul oraș care a candidat pentru Jocurile olimpice din 1984, ceea ce i-a permis să negocieze condiții extrem de favorabil cu reprezentanții Comitetului Olimpic Internațional (CIO). Astfel, orașul s-a putut baza aproape în întregime pe stadioanele și infrastructura existente. Acest lucru, la care s-a adăugat creșterea puternică a veniturilor din drepturile de televizare, a făcut din Los Angeles singurul oraș care a obținut profit din gazduirea Jocurilor Olimpice – 215 milioane de dolari.
Succesul său a dus la creșterea numărului de orașe care au candidat, de la două pentru Jocurile din 1988 la 12 pentru Olimpiada din 2004. Acest lucru a permis CIO să aleagă orașele cu cele mai ambițioase și mai scumpe planuri. În plus, țările în curs de dezvoltare, precum China, Brazilia și Rusia, au făcut oferte din ce în ce mai mari pentru a organiza Olimpiada și a-și afirma statutul pe scena internațională.
Însă ele au fost nevoite să investească masiv în infrastructură. Costurile organizării au ajuns astfel la 50 de miliarde de dolari pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci din 2014, 20 de miliarde de dolari pentru Jocurile de vară din 2016 de la Rio de Janeiro și 39 de miliarde de dolari pentru Jocurile de iarnă din 2022 de la Beijing, conform estimărilor Business Insider.
Aceste costuri au determinat unele orașe să-și retragă candidaturile pentru jocurile viitoare, ceea ce a făcut ca Brisbane să devină gazda Jocurilor Olimpice din 2032 fără a avea un contracandidat, pentru prima dată din 1984.
Costurile suportate de orașele gazdă
După ce un oraș este ales să găzduiască o ediție a Jocurilor Olimpice, are la dispoziție aproximativ un deceniu pentru a se pregăti pentru afluxul de sportivi și turiști.
În această perioadă trebuie să creeze sau să modernizeze facilități sportive foarte specializate, cum ar fi piste de ciclism, pârtii de bob, trambuline pentru sărituri cu schiurile, Satul Olimpic și un loc suficient de mare pentru a găzdui ceremoniile de deschidere și de închidere.
De asemenea, orașele au nevoie de infrastructură generală, în special facilități de cazare și transport. CIO cere ca orașele gazdă să aibă cel puțin 40.000 de camere de hotel disponibile, ceea ce în cazul orașului Rio de Janeiro a necesitat construirea a 15.000 de camere noi de hotel. Totodată trebuie construite sau modernizate drumuri, linii de tren și aeroporturi.
În total, costul lucrărilor de infrastructură variază între cinci miliarde de dolari și 50 de miliarde de dolari, conform Council on Foreign Relations. De exemplu, 85% din bugetul total de peste 50 de miliarde de dolari al Jocurilor de la Soci a fost destinat construirii de la zero a infrastructurii non-sportive, iar peste jumătate din bugetul Olimpiadei de la Beijing din 2008, de 45 de miliarde de dolari, a fost destinat căilor ferate, drumurilor și aeroporturilor.
Există și costuri operaționale care, deși au o pondere mai mică, reprezintă totuși o parte semnificativă din bugetul pentru Jocurile Olimpice. După atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, costurile de securitate au urcat rapid. Dacă în 2000 la Sydney acestea erau de 250 de milioane de dolari, în 2004 la Atena au ajuns la peste 1,5 miliarde de dolari. Iar de atunci au rămas cuprinse între unu și două miliarde de euro.
De asemenea, o problemă o reprezintă o serie de facilități scumpe care, din cauza dimensiunii sau a naturii lor specializate, au o întrebuințare limitată după Olimpiadă. Iar aceste au costuri pentru următorii ani.
De exemplu, întreținerea Stadionului Olimpic din Sydney costă orașul 30 de milioane de dolari pe an, iar celebrul Bird's Nest din Beijing, care a costat 460 de milioane de dolari, necesită zece milioane de dolari pe an. Acesta a rămas nefolosit după Jocurile din 2008 și a fost folosit din nou abia în 2022 pentru a găzdui Jocurile Olimpice de iarnă. În plus, aproape toate facilitățile construite pentru Olimpiada de la Atena, ale căror costuri au contribuit la criza datoriilor grecești, sunt acum abandonate.
Costuri vs beneficii
Veniturile generate de Jocurile Olimpice acoperă, în general, doar o parte din cheltuieli, iar beneficiile asupra creșterii economice sunt limitate.
Un studiu al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare arată că locurile de muncă create de lucrările de construcție pentru Jocurile Olimpice sunt adesea temporare și, cu excepția cazului în care regiunea se confruntă cu un șomaj ridicat, locurile de muncă se duc către persoanele care sunt deja angajate, limitând impactul asupra economiei în ansamblul său.
Economiștii au descoperit, de asemenea, că impactul asupra turismului este mixt deoarece măsurile de securitate, aglomerația și prețurile mai mari pe care le aduc acest eveniment descurajează mulți vizitatori.
Soluții pentru reducerea costurilor
În aceste condiții, tot mai mulți experți susțin că Jocurile Olimpice au nevoie de reforme pentru a le face mai accesibile pentru orașele gazdă, iar reprezentanții CIO spun că au găsit o soluție.
Christophe Dubi, director executiv al Jocurilor Olimpice, a declarat pentru Politico că CIO impune deja cerințe mai puțin stricte pentru orașele gazdă. Astfel, acestea ar trebui să caute să refolosească infrastructura existentă pentru evenimente în loc să investească miliarde în noi arene grandioase. Iar Parisul, gazda din acest an a Jocurilor Olimpice, reprezintă un test pentru această abordare.
El arată că această strategie este folosită și la Jocurile de iarnă din 2026, găzduite de Milano și de stațiunea montană Cortina d’Ampezzo, aflată la cinci ore de mers cu mașina în Dolomiții italieni.
Economiștii recomandă și alte măsuri care ar duce la diminuarea costurilor. Astfel, orice oraș care planifică să găzduiască Jocurile Olimpice trebuie să se conceapă o strategie mai largă de promovare a dezvoltării, care să nu se limiteze doar la festivitățile olimpice.
Există și propuneri mai drastice, precum cea prin care un oraș să devină gazdă permanentă a Jocurilor Olimpice pentru a permite reutilizarea infrastructurii costisitoare, dar și ca țărilor cu venituri mici și medii nu li se permită să concureze pentru organizarea Olimpiadei.
