Gest altruist făcut de antrenorul Pep Guardiola: a oferit fiecărui angajat al clubului Manchester City 10.000 de lire sterline
Pep Guardiola, antrenorul lui Manchester City, a oferit câte 10.000 de lire sterline fiecărui angajat de la prima echipă a clubului englez de fotbal pentru munca lor din sezonul trecut, informează Agerpres.
Acest cadou reprezintă o modalitate de a recompensa munca angajaţilor de la prima echipă a lui City după un sezon în care "Sky Blues" au câştigat al patrulea titlu consecutiv în Premier League, pe lângă faptul că au ajuns până în sferturile de finală ale Ligii Campionilor şi în finala Cupei Angliei.
Între 60 şi 70 de persoane au beneficiat de bonusul oferit de antrenorul spaniol. Printre persoanele premiate se numără bucătari, recepţioneri, fizioterapeuţi şi personal de securitate.
Guardiola, care a preluat banca tehnică a echipei engleze în 2016, având şase titluri de campion în Premier League în palmaresul său, plus două Cupe ale Angliei, patru Cupe ale Ligii, o Supercupă a Europei şi un Mondial al cluburilor, ajunge la final de contract cu Manchester City vara viitoare.