Fermierii din Franța avertizează: Recolta de grâu din acest an este la minimul ultimelor patru decenii
Recolta de grâu moale a Franţei din acest an este preconizată să ajungă la cel mai scăzut nivel din ultimii 40 de ani, iar sindicatul național al fermierilor avertizează că randamentele la hectar au fost afectate în mod "structural".
Producția de grâu moale din acest an se va situa la 25,98 milioane de tone, o scădere de 26% față de anul trecut, a declarat Eric Thirouin, președintele Asociaţiei Generală a Cultivatorilor de Grâu şi alte Cereale (AGPB). Randamentul culturilor de grâu a scăzut cu 17%, până la 6,2 tone la hectar, continuând un trend descrescător care a început în 2015.
„Acest trend ne sugerează nouă, fermierilor, o scădere mult mai gravă şi mai structurală decât am înregistrat în ultimii ani şi care înseamnă distrugerea reală a agriculturii franceze. Acesta este primul meu semnal de alarmă”, a spus Eric Thirouin, potrivit Bloomberg.
De asemenea, veniturile fermierilor vor fi cu trei miliarde euro mai mici comparativ cu situaţia de anul trecut, în condiţiile în care prăbuşirea recoltei coincide cu creşterea facturilor la energie şi salarii, mai arată sursa citată.
Exporturile de cereale ale celui mai mare producător agricol din Uniunea Europeană sunt prognozate să coboare la cel mai redus nivel de după 2001-2002. Ploile constante, lipsa soarelui şi temperaturile scăzute au favorizat răspândirea bolilor, au redus randamentele şi au afectat calitatea culturilor în majoritatea regiunilor agricole din Franţa.
Fenomenele extreme asociate schimbărilor climatice au lovit culturile de cereale în acest sezon pe întregul continent.
La începutul acestui an, fermierii europeni au organizat demonstraţii de amploare în care au criticat creşterea costurilor, importurile ieftine şi reglementările stricte din Uniunea Europeană, precum cele incluse în Green Deal (Pactul Verde al Uniunii). Exporturile sunt, de asemenea, limitate şi de competiţia venită din Rusia şi Ucraina, a spus Thirouin.
„Avem din ce în ce mai multe reglementări, restricţii şi interdicţii care au căzut asupra noastră, a fermierilor, fără încetare, timp de peste 20 de ani şi care ne-au afectat mijloacele de producţie”, a spus Thirouin.
Organizaţiile fermierilor poartă discuţii cu guvernul francez şi solicită un sprijin financiar de urgenţă pentru a ajuta la relaxarea restricţiilor, a mai spus Thirouin. Aceste negocieri au fost dificile, având în vedere criza politică din țară.
Guvernul francez a anunțat un ajutor de peste 2,2 miliarde de euro pentru a-i determina pe fermieri să pună capăt protestelor.