Demnitarii sunt scutiți de plata întreținerii pentru locuință - lege dată azi de guvern

Adam Gheorghe Data publicării: Data actualizării:
Politician
Foto: Profimedia

Guvernul a adoptat azi o Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea și completarea Ordonanța Guvernului nr. 19/2002 privind locuințele de protocol administrate de Regia Autonomă - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS). Unii dintre demnitarii de rang înalt ai statului nu mai trebuie să achite cheltuielile lunare de întreținere.

Noul act normativ prevede la alineatul 1 că pot beneficia de locuinţe de protocol, la cerere, cu plata chiriei prevăzute de lege, persoanele care îndeplinesc următoarele funcţii publice: vicepreşedinţi ai Senatului şi ai Camerei Deputaţilor, miniştri şi asimilaţi ai acestora, precum şi preşedintele Consiliului Legislativ şi avocatul poporului.

Proiectul menționează că pentru persoanele care ocupă funcțiile menționate, atribuirea locuinţei de protocol se face, la cererea acestora, cu aprobarea Secretariatului General al Guvernului şi se pune la dispoziţie acestora de către RA-APPS, împreună cu dotările aferente, pe bază de contract de închiriere și prestări servicii încheiat cu persoanele beneficiare, în limita fondului locativ existent.

În varianta veche, atribuirea locuinţei de protocol pentru persoanele îndreptățite se făcea prin decizie a primului-ministru şi se punea la dispoziţia acestora de către RA-APPS pe bază de contract de închiriere.

Ordonanța de urgență prevede că atribuirea locuinţelor de protocol se poate face numai dacă demnitarii nu deţin în proprietate exclusivă sau în coproprietate în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea o alta locuinţă care să corespundă criteriilor aprobate prin hotărâre a Guvernului.

În OG 19/2002 se prevedea că atribuirea locuinţelor de protocol se poate face numai dacă persoanele respective nu deţin în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea o altă locuință care să corespundă criteriilor aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Noul act normativ mai precizează că pentru locuinţele de protocol, chiria şi cheltuielile de întreţinere pentru energie, gaze, apa, canal, amortizarea şi uzura mijloacelor fixe şi obiectelor de inventar, după caz, taxele şi impozitele pe clădiri şi terenuri se decontează de instituţiile publice în care îşi desfăşoară activitatea beneficiarii.

În vechea ordonanță se menționa că pentru locuințele de protocol chiria şi cheltuielile de întreţinere pentru energie, gaze, apă, canal, amortizarea şi uzura mijloacelor fixe şi obiectelor de inventar, după caz, taxele şi impozitele pe clădiri şi terenuri se suportă direct de către persoanele beneficiare.

O prevedere care nu se modifică se referă la termenul de predare a locuințelor de protocol. Astfel, contractul de închiriere a reședințelor oficiale şi a locuinţelor de protocol încetează, de drept, în termen de 60 de zile de la data expirării mandatului sau, după caz, a eliberării din funcţie, situaţie în care persoana în cauză are obligaţia de a elibera locuința, fără a se preciza termenul limită.