Contractul pentru finalizarea lărgirii bulevardului Prelungirea Ghencea a fost atribuit
Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a atribuit contractul pentru finalizarea obiectivului de investiţii Penetraţie Prelungire Ghencea-Domneşti şi supralărgirea bulevardului Ghencea.
„Am atribuit contractul pentru finalizarea obiectivului de investiţii Penetraţie Prelungire Ghencea – Domneşti şi Supralărgire Bulevardul Ghencea. Achiziţia vizează serviciile de proiectare şi execuţie, atât pentru finalizarea lucrărilor executate parţial, cât şi pentru demararea lucrărilor la celelalte etape ale proiectului, inclusiv linia de tramvai şi parcarea de tip Park & Ride”, a scris Nicuşor Dan, sâmbătă pe Facebook.
Primarul și candidatul Nicușor Dan anunța luna trecută că „La Prelungirea Ghencea, în vară, peste două luni, o să avem circulaţia pe patru benzi până la Râul Doamnei. Procedura de evaluare a ofertei pusă în achiziţia publică este spre finalizare, mă aştept ca în una-două săptămâni din momentul ăsta să atribuim contractul şi după aceea va intra o firmă privată care va cuprinde segmentele III - IV linia de tramvai şi Park & Ride”, a spus atunci Nicuşor Dan, la o conferinţă de presă.
Primarul general al Bucureștiului, Nicușor Dan, a declarat, în decembrie, la emisiunea Digi24 „LIVE cu Rotaru și Kiss” că toate lucrările pe Prelungirea Ghencea vor fi finalizate în doi ani și jumătate, adică în 2026.