Criza Volkswagen: Profitul atinge cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani, pe fondul unei restructurări majore
Gigantul Volkswagen a raportat miercuri o scădere de 42% a profitului în al treilea trimestru, atingând cel mai mic nivel din ultimii trei ani, în timp ce divizia de autoturisme se confruntă cu costuri ridicate și o cerere slabă în China.
Grupul se află, de asemenea, într-un conflict cu sindicatele pentru un plan de restructurare ce include posibile închideri de fabrici în Germania pentru prima dată în istoria de 87 de ani a companiei.
O a doua rundă de negocieri între Volkswagen și sindicatul german IG Metall urmează să înceapă miercuri după-amiază, după ce șeful consiliului muncitorilor a amenințat că va întrerupe discuțiile și va iniția greve, scrie Reuters.
Rezultatele financiare arată că cel mai mare producător european de automobile a înregistrat în perioada iulie-septembrie un profit net de 1,58 miliarde de euro. Cifra de afaceri s-a situat la 78,5 miliarde de euro.
Aceste rezultate „reflectă un context de piaţă dificil şi subliniază nevoia urgentă de reduceri semnificative ale costurilor şi îmbunătăţirea eficienţei”, a declarat directorul financiar al grupului, Arno Antlitz, într-un comunicat de presă.
Piața auto europeană s-a contractat cu aproximativ 2 milioane de vehicule de la pandemie, rezultând într-o scădere de aproximativ 500.000 de unități anual pentru Volkswagen. Companii precum Tesla și producători chinezi de mașini care oferă modele mai ieftine au câștigat cotă de piață în Europa.
Vezi și Criza auto din Europa este „made in China”. Care sunt motivele
În China, Volkswagen a pierdut, de asemenea, cotă de piață, întrucât competitorii locali oferă modele mai ieftine, situație agravată și de o încetinire economică mai largă cauzată de criza imobiliară din țară. Livrările Volkswagen către China, cea mai mare piață auto din lume, au scăzut cu 15%, la 711.500 de vehicule în al treilea trimestru. Acest lucru a afectat cifrele globale, care au scăzut la 2,176 milioane de vehicule.
CFO-ul Antlitz a spus că o rază de speranță în veniturile Volkswagen a fost reprezentată de creșterea comenzilor în Europa de Vest în perioada iulie - septembrie, odată ce noi modele au început să intre pe piață, oferind un impuls pentru ultimul trimestru.
Cel mai mare producător auto din Europa și-a redus în septembrie perspectivele anuale pentru a doua oară în mai puțin de trei luni, alăturându-se rivalilor BMW și Mercedes-Benz în raportarea dificultăților.
Negocieri dure
Ca parte a restructurării, grupul intenționează să concedieze zeci de mii de angajați, să închidă trei fabrici în Germania, să reducă salariile cu 10% și să le înghețe în 2025 și 2026, conform șefei consiliului muncitorilor, Daniella Cavallo.
O reducere de 10% a salariilor ar aduce aproape 800 de milioane de euro anual pentru brandul principal, a raportat marți cotidianul german de afaceri Handelsblatt, adăugând că Volkswagen dorește să realizeze majoritatea economiilor sale de un miliard de euro prin reduceri salariale.
IG Metall, care are o influență considerabilă la Volkswagen, unde reprezentanții muncitorilor dețin jumătate din locurile în consiliul de supraveghere, a cerut o creștere salarială de 7% și a amenințat cu greve începând cu 1 decembrie dacă cerințele nu vor fi îndeplinite.