NATO nu anticipează riscuri la adresa securităţii statelor aliate, în condiţiile în care peste 75% din forţele ruse sunt blocate în Ucraina şi suferă pierderi masive, a spus secretarul general...
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus că declarația președintelui american Joe Biden, care l-a numit pe Vladimir Putin este „criminal de război”, este „inacceptabilă”, relatează Reuters, citând...
Spitalele din Ucraina devin o țintă a războiului purtat de ruși, a avertizat Organizația Mondială a Sănătății. Sistemul de sănătate al Ucrainei este „pe muchie”, potrivit OMS, citată de BBC.
Grupul de luptă al NATO din România condus de Franţa a trecut de faza iniţială de capabilitate operaţională şi anticipăm ca într-un orizont scurt de timp să avem un grup pe deplin funcţional, a spus...
România este alături de Republica Moldova, a spus președintele Klaus Iohannis, aflat în vizită la Chișinău. El a lăudat sprijinul pe care această țară l-a oferit refugiaţilor din Ucraina și a vorbit...
Un grup de antreprenori ruşi a anunțat că urmează să lanseze la finele acestei luni o aplicaţie care va permite utilizatorilor să posteze fotografii sau înregistrări video, în încercarea de a acoperi...
Curtea Constituţională a decis miercuri că numirea lui Alexandru Stănescu în funcţia de membru în Comitetul de reglementare al ANRE a fost neconstituţională.
Coaliţia de guvernare pregăteşte o ordonanţă de urgenţă pentru sprijinirea salariaţilor din companiile vizate de sancţiunile împotriva Rusiei, a anunţat, miercuri, ministrul Muncii şi Solidarităţii...
Ucraina a făcut apel la o armată globală de experți în IT care să ajute țara în lupta împotriva lui Vladimir Putin. Aproximativ 300.000 de voluntari au răspuns apelului. The Guardian a vorbit cu...
România este o ţară sigură din punct de vedere al asigurării produselor alimentare, iar stocurile sunt suficiente, a spus la Digi24 ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu. El a dat exemplul uleiului...
Premierul Nicolae Ciucă spune că România nu are de ce să-şi facă probleme în ceea ce priveşte produsele necesare vieţii de zi cu zi. El a adăugat că Guvernul pregăteşte noi măsuri pentru plafonarea...
România sprijină aderarea Ucrainei la UE și la NATO, atunci când condițiile o vor permite, a spus ministrul de Externe Bogdan Aurescu într-un interviu la CNN. El a vorbit și despre soluțiile pe care...
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a mulțumit canadienilor pentru sprijinul acordat, dar a cerut din nou o zonă de excludere aeriană. Apelul a fost făcut într-un discurs înregistrat...
Rusia a impus sancțiuni asupra președintelui american Joe Biden, secretarului de stat Antony Blinken și altor oficiali americani, a anunțat Ministerul rus de Externe, potrivit CNN.
NATO este îngrijorată că Rusia ar putea înscena o operațiune sub steagul fals, posibil cu arme chimice, în cadrul invaziei în Ucraina, a spus marți secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Ucraina crede că singurul mod în care președintele rus Vladimir Putin va da înapoi este o amenințare serioasă la adresa puterii economice date de combustibili fosili. Putin crede că Europa și SUA...
Reuniunea de săptămâna aceasta a miniștrilor apărării din țările NATO este așteptată să se concentreze asupra pașilor pe care îi va face alianței pentru a-și consolida prezența defensivă în Europa de...
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, spune că România nu va reveni la stagiul militar obligatoriu. O astfel de măsură ar fi prea costisitoare și nu ar fi practică, în condițiile în care în prezent se...
Preşedintele rus Vladimir Putin pare să fi renunţat încercarea de a schimba regimul la Kiev, în cadrul obiectivelor războiului său din Ucraina, a spus luni preşedintele finlandez Sauli Niinisto...
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat luni un set de măsuri care includ plafonări și compensări ale prețurilor la energie și gaze naturale, pentru un an de zile, începând cu 1 aprilie.
Rusia intenţionează să-şi completeze forţele în Ucraina prin racolarea de combatanţi ceceni şi sirieni, cu ajutorul cărora să preia controlul asupra centrelor urbane ucrainene, relatează France...
România susține adoptarea de noi sancțiuni împotriva Rusiei, care să menţină o presiune ridicată asupra Moscovei, a spus președintele Klaus Iohannis, în timpul unei întâlniri cu ministrul italian de...
Fostul agent KGB Jack Barsky a vorbit la CNN despre posibila stare de spirit a președintelui rus Vladimir Putin, în condițiile în care invazia Rusiei se extinde în Ucraina. Barsky a analizat o serie...
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat, luni, că se pregăteşte un proiect de lege care urmează să cuprindă măsuri de protecţie socială pentru companiile care vor avea de suferit în urma...
Guvernul rus a interzis exporturile de zahăr şi de lemn în „ţările neprietenoase” cu Rusia şi pe cele de cereale în statele din Uniunea Economică Eurasiatică (UEE) pentru a proteja piaţa internă, a...
Rusia a demarat procesul pentru a interzice Instagram și WhatsApp, relatează The Guardian, care o citează pe jurnalista Polina Ivanova, corespondenta Financial Times în Rusia și Ucraina. Agenția de...
Guvernul britanic a spus vineri că ar putea confisca în curând un apartament luxos cumpărat cu bani cash de o tânără femeie care are legături cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov, în cadrul...
Italia plănuiește să găzduiască refugiați ucraineni pe proprietățile confiscate de la mafie, a spus ministrul italian de interne, Luciana Lamorgese, potrivit The Guardian.
Poliția Rutieră face apel la șoferi să evite DN1 până la ora 17.00, deoarece au fost impuse restricții de circulație pentru vizita vicepreședintelui SUA, Kamala Harris, la București.
Biroul ONU pentru drepturile omului spune că a primit „informații credibile” cu privire la mai multe cazuri în care forțe ruse au folosit muniție cu dispersie în zone populate din Ucraina, adăugând...
Comisia Europeană vrea să dubleze valoarea ajutorului militar al Uniunii Europene pentru Ucraina şi propune alocarea a încă 500 de milioane de euro în acest scop, a spus vineri şeful diplomaţiei...
Rusia este aproape de a intra în incapacitate de plată, în urma sancțiunilor impuse de Occident după invadarea Ucrainei de către Vladimir Putin. Economistul-șef al Băncii Mondiale, Carmen Reinhart, a...
Ministerul rus al Apărării răspândește noi informații false, preluate de agențiile de presă de stat. Potrivit RIA Novosti, instituția vorbește despre un „proiect secret” prin care SUA ar dezvolta o...
Senatul american a aprobat cu o majoritate covârșitoare un pachet de ajutor de 13,6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Proiectul de lege a fost trimis la Casa Albă pentru a fi semnat de președintele...
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a spus că se teme că Rusia ar putea conduce un atac chimic în Ucraina, adică exact ce îi acuză rușii pe ucraineni că ar intenționa să facă. În discursul său...
Deputatul PNL Alexandru Muraru spune că AUR pune semn de egalitate între politica Uniunii Europene și invazia rusă din Ucraina care a condus la moartea a mii de civili. El se referă la o declarație a...
Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, îl critică pe secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, pentru că nu a urgentat aprobarea campaniilor gratuite de sterilizare a...
Vicepreședintele american Kamala Harris, aflată într-o vizită în Polonia, a vorbit din nou despre angajamentul SUA de a apăra teritoriul NATO și pentru a sprijini Ucraina în fața invaziei ruse. E...
Autorităţile din Thailanda au propus ca miile de turişti ruși afectaţi de sancţiunile impuse Moscovei pentru invazia din Ucraina să poată plăti în criptomonede şi prin sistemul de plată chinez...
Kremlinul recunoaște din nou că sancțiunile occidentale împotriva Rusiei au efect și că economia țării este în stare de șoc”. Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, spune că au...
La două săptămâni după ce președintele rus Vladimir Putin a dat ordinul de invadare a Ucrainei, „loviturile de precizie” ale Rusiei nu mai sunt precise, iar forțele terestre înaintează tot mai greu...
Ruşii înstăriţi încearcă să-şi transfere o parte din averi din Europa în Dubai, în încercarea de a-şi proteja activele de înăsprirea sancţiunilor occidentale impuse Rusiei în urma invadării Ucrainei...
Consiliul Concurenţei monitorizează piaţa carburanţilor şi investighează situaţiile în care preţurile au crescut foarte mult, fără a avea o justificare economică.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov şi omologul său ucrainean Dmitro Kuleba au sosit deja în Turcia, unde vor avea astăzi o primă întâlnire de la invadarea Ucrainei de către Rusia, în 24...
Președintele ucrainen Volodimir Zelenski a făcut un nou apel la oameni să creadă în libertate, spunând că aceasta „va veni curând”. De asemenea, el a făcut apel din nou la impunerea unei zone de...
România va trebui să repornească, în regim de forţă majoră şi cu caracter temporar, şi centralele termice pe bază de cărbun. Este o soluție pentru dobândirea independenţei energetic într-un termen...
Kremlinul susține că SUA au declarat „război economic” Rusiei, în urma anunţului făcut de Washington privind introducerea unui embargo asupra importurilor americane de petrol şi gaz rusești.
SUA, Marea Britanie și UE au anunțat că vor restricționa importurile de petrol din Rusia. Măsura a venit după ce Rusia a avertizat că ar putea întrerupe aprovizionarea cu gaze către țările europene...
Președintele rus Vladimir Putin s-a adresat direct mamelor soldaților mobilizați în Ucraina, spunându-le: „Știu cât de îngrijorate sunteți” și încercând să le liniștească. Dar unele mame, bunici...