Premierul japonez Yoshihide Suga nu va mai candida la preşedinţia Partidului Liberal-Democrat (PLD) la alegerile din 29 septembrie şi se va retrage de la putere. Anunțul său a surprins întrucât Suga...
Furtul animalelor de companie va fi considerat infracțiune în Anglia, după ce doar anul trecut aproximativ 2.000 de câini au fost furați. Noua lege urmărește să recunoască suferința emoțională pe...
O fetiță de 9 luni, care se afla într-un avion care transporta persoane evacuate din Afganistan, a murit după ce a ajuns la aeroportul din Philadelphia.
Jucătorii echipei de fotbal a Angliei au fost ținta scandărilor rasiste la Budapesta, în timpul meciului disputat cu Ungaria pentru calificarea la Cupa Mondială, câștigat de...
Furtuna tropicală Ida a făcut dezastru în nord-estul Statelor Unite. Bilanțul deceselor provocate de inundații a crescut la 45 la New York și în regiune. În metropola americană, poliția a declarat că...
Miniştrii apărării din UE au discutat despre crearea unei forţe europene de reacţie rapidă, după ce retragerea americană din Afganistan a subliniat carenţele militare ale vechiului continent, scrie...
Zona lacului Tahoe din California a ajuns să arate și să miroasă ca o scrumieră din cauza fumului lăsat de incendiile care au mistuit totul în cale în ultimele zile. Din aglomerația de anul trecut...
Prețurile la zahăr, uleiuri vegetale și unele cereale au crescut, astfel că indicele global al costurilor produselor alimentare a crescut în august, după două luni de declin consecutiv, a anunţat joi...
Actuala criză politică este provocată de Florin Cîțu, spune europarlamentarul USR PLUS Dragoș Tudorache, care acuză că premierul încearcă "să folosească banii din bugetul statului pentru partidul său...
Una dintre cele mai restrictive legi din SUA, care interzice avorturile încă de la șase săptămâni de sarcină, a intrat în vigoare la miezul nopții în statul Texas. Curtea Supremă a SUA a respins...
Institutul de Boli Infecțioase "Matei Balș" și Spitalul Colentina rămân fără apă caldă timp de trei zile. Compania Termoenergetica a anunțat mai multe lucrări de remediere a unor avarii în zonă, care...
Economia Turciei a înregistrat în trimestrul doi din 2021 un avans anual de 21,7%, cel mai ridicat nivel de la publicarea acestor date, în 1999. Cifra arată o redresare după declinul record de anul...
Scandalul politic care zdruncină Coaliția de guvernare este rezultatul unei lipse de comunicare, dar și a unei mentalități tipic românești în care lipsește dialogul, ceea ce a dus la situațiile în...
Meteorologii au emis, joi, o avertizare cod galben de vânt puternic valabil până la ora 21.00 în Dobrogea, în cea mai mare parte a Moldovei, în estul Munteniei și în sud-vestul Olteniei.
Jurnalista afgană care a luat primul interviu unui lider taliban, la două zile după căderea Kabulului, a plecat din țară. Ea a mărturisit că i-a fost foarte greu să plece din Afganistan, dar că nu...
O mare de gunoaie a rămas după oamenii care au participat la unul dintre cele mai cunoscute festivaluri din Anglia. Mii de persoane s-au adunat în acest an pe o câmpie din sudul țării, iar odată cu...
În prima zi de școală din Rusia, Vladimir Putin le-a spus unor elevi din Vladivostok câteva amintiri din copilăria lui. Președintele i-a îndemnat pe copii să-și urmeze visurile. Le-a mărturisit că...
Numărul dezastrelor, precum inundaţii şi valuri de caniculă, cauzate de schimbările climatice, a crescut de cinci ori în ultimii 50 de ani. Peste două milioane au murit în urma acestora, în timp ce...
În timp ce priveau spre ultimul avion de evacuare care a decolat de pe aeroportul din Kabul, mii de afgani au rămas cu întrebarea: Cum vor mai putea pleca din țară?. Aeroportul este acum sub...
Mai mult de o treime dintre speciile de arbori din întreaga lume se află în pericol de dispariție, potrivit unui studiu care arată pentru prima dată care sunt cele mai amenințate specii. Cel mai mare...
Un pui de tigru bengalez, specie ameninţată cu dispariţia, s-a născut sâmbătă la Grădina Zoologică Naţională din Nicaragua. Este ''hrănit cu lapte special pentru pisici'', pentru că mama lui nu îl...
Europa trebuie să se protejeze în faţa "riscului terorist", în contextul presiunii migrației excesive accentuată de exilul afganilor care fug de regimul taliban, a avertizat directorul Frontex...
Miniștrii Sănătății și Educației au prezentat noile reguli pentru deschiderea școlilor. Până la atingerea ratei de infectare de 6 la mie într-o localitate, toate creșele, grădinițele și școlile vor...
Autoritățile din Cipru sunt în alertă și monitorizează scurgerea de petrol provenită de la o centrală electrică de pe coasta mediteraneană a Siriei și care ar putea afecta în curând insula, scrie...
Imaginea care surprinde o pasăre în fața zidului lui Donald Trump de la granița cu Mexic a impresionat o lume întreagă și a câștigat un renumit concurs de fotografie.
O nouă tulpină Covid atrage atenția oamenilor de știință. Varianta C.1.2 a fost depistată în Africa de Sud și primele concluzii arată că prezintă mutații similare cu cele observate în variantele de...
Au trecut 98 de ani de la cutremurul care a zguduit Japonia în 1 septembrie 1923, dar imaginile seismului care a rămas în istorie ca cel mai devastator din secolul XX au același impact puternic.
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a urcat luna aceasta la cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani. Analiştii se aşteaptă ca tendinţa să continue, un motiv de îngrijorare pentru BCE şi pentru...
Afganii se tem pentru viitorul lor și încă de la primele ore ale dimineții au format cozi la bancomate, din dorința de a scoate cât de mult posibil din economiile pe care le au.
Câinele unui salvamontist a fost lovit cu piciorul de o turistă aflată pe un traseu din Munții Bucegi. "Carp a fost lovit de un pantof roz", a povestit salvamontistul revoltat de gestul femeii.
La scurt timp după ce ultimul avion american a decolat de la Kabul, talibanii au sărbătorit victoria pe străzi, cu focuri de armă, și au mers în aeroport. S-au rugat, s-au felicitat și s-au...
Un avion pakistanez având la bord medicamente şi materiale sanitare a aterizat luni în oraşul Mazar-i-Sharif din nordul Afganistanului. Este primul transport de acest fel de când capitala Kabul a...
Caldor Fire, incendiul forestier a mistuit deja peste 700 de kilometri pătraţi în California este de neoprit și amenință zona turistică de pe malul sudic al lacului Tahoe. Mii de persoane au primit...
Armata americană a făcut inutilizabile avioane, vehicule blindate şi un sistem de apărare antirachetă înainte de a părăsi aeroportul din Kabul în cursul nopţii de luni spre marţi, a declarat șeful...
Războiul dus de SUA în Afganistan s-a încheiat. Armata americană a publicat o fotografie cu ultimul militar urcând la bordul ultimului avion de transport. În urmă au rămas la putere tot talibanii...
Imaginea unei fete din Afganistan, cu chipul împărțit între zâmbet și lacrimi, a creat un val de emoție prin povestea care se află în spatele ei și care redă în liniile cele mai dramatice căderea în...
Toate școlile din Europa și din Asia Centrală ar trebui să rămână deschise, deoarece este vital ca școala să continue cu prezență fizică și fără întreruperi, dar cu luarea tuturor măsurilor de...
Un furnizor de energie electrică și gaz din Ardeal a fost prins cu practici incorecte. Prețul real la electricitate era de trei ori mai mare decât cel promis în ofertă. Într-o intervenție la Digi24...
O familie din Alba a avut surpriza să primească o factură uriașă la energie electrică, în valoare de aproape 28.000 de lei. Oamenii au rămas uimiți când au văzut valoarea facturii și spun că nu poate...
Infractorii și infracționalitatea evoluează foarte mult, iar în pandemie, vor mai fi situații în care infractorii vor încerca să profite, a declarat, luni, ministrul de Interne Lucian Bode. Întrebat...
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat, luni, că România are capacitatea de a primi migranți din Afganistan, dar condiționat, în sensul ca verificările să fie realizate de structurile de...
Valorile termice vor fi mai coborâte în această săptămână decât cele specifice pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile vor fi mai scăzute în regiunile intracarpatice...
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, nu a putut spune în ce măsură sesizează scumpirile din ultima perioadă, argumentând că soția lui se ocupă de facturi. El a spus că urmează să aibă loc discuții legat...
Uraganul Ida a lăsat New Orleans fără curent electric. Furtuna, clasificată în categoria 4 din 5 la sosirea pe coasta statului Louisiana, a mai slăbit între timp în intensitate și este acum de...
Membrii unei grupări infracționale au câștigat aproximativ trei milioane de euro după ce au obligat zeci de tinere să se prostitueze în țară și în străinătate. Fetele proveneau din medii...
Autorităţile din capitala pakistaneză au cerut hotelurilor să nu accepte oaspeţi locali pentru următoarele trei săptămâni pentru a le face loc miilor de persoane ce aşteaptă să fie evacuate din...