Dragoș Tudorache (USR PLUS): Nu putem să plecăm din guvern

Data publicării:
dan barna si dragos tudorache
Dan Barna și Dragoș Tudorache, înainte de ședința Coaliției. Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Actuala criză politică este provocată de Florin Cîțu, spune europarlamentarul USR PLUS Dragoș Tudorache, care acuză că premierul încearcă "să folosească banii din bugetul statului pentru partidul său și acoliții săi politici". "Din cauza acestei situații, nu putem să plecăm din guvern", subliniază politicianul. El spune că alianța nu face înțelegeri politice cu PSD, dar că ar vota o moțiune "nu pentru că e depusă de social-democrați, ci pentru că Florin Cîțu trebuie să plece."

Dragoș Tudorache spune că actuala situație de pe scena politică poate fi descrisă drept "criză politică în deplinătatea ei", provocată de premierul Florin Cîțu.

"Ne-am luat de la bani și justiție. Nu într-o logică de șantaj, una pentru cealaltă, așa cum vrea domnul Cîțu (și UDMR) să o prezinte publicului. (...) Considerăm că un program PNDL prin care se irosesc sume colosale fără niciun fel de control este o mită politică. Termenul de mită politică este dur, dar descrie realitatea. Nu putem face a treia oară același lucru pe care l-au făcut Elena Udrea și Liviu Dragnea și să sperăm că rezultatele vor fi diferite. Vom irosi 10 miliarde de euro de dragul alegerilor interne din PNL. Nu suntem dispuși să girăm așa ceva, indiferent de miza personală a domnului Cîțu. Si pe partea reformelor în justitie, cerem de săptămâni premierului să se implice pentru a găsi soluții la blocajele pe SIIJ sau pachetul legislativ pe justiție, fără nicio urmă de înțelegere sau asumare din partea sa", afirmă Tudorache.

El afirmă că USR PLUS l-a avertizat de mai multe ori pe Florin Cîțu că, dacă merge pe acest drum, "lucrurile vor degenera ireversibil.", dar că acesta a forțat programul: "E o dovadă a cât preț pune el pe această coaliție și de aici drumurile noastre se despart."

Potrivit europarlamentarului, programul "e în mâna UDMR" prin semnătura ministrului Cseke Attila, "motiv care explică solidaritatea dintre cele două partide și permanenta șicanare a USR PLUS."

Europarlamentarul respinge acuzația că alianța se opune modernizării. 

Dragoș Tudorache subliniază că, în realitate nici PSD nu e dispus să cadă programul, pentru că, odată aprobat, "banii vor începe să curgă și speră să ajungă și ei la butoane ca să aibă parte de sacul cu bani. Miza uriașă este trecerea programului".

"Din cauza acestei situații, nu putem să plecăm din guvern. Dacă plecăm, Cîțu va continua bine mersi cu interimari și va pune în aplicare măsurile de mită electorală. Trebuie să facem opoziție din interiorul cabinetului până când Florin Cîțu, PNL sau Președintele își asumă ruperea totală a Coaliției și alianța cu PSD pentru a rămâne la butoane.", mai afirma Tudorache.

În ceea ce privește poziția USR PLUS față de moțiunea de cenzură, Dragoș Tudorache a afirmat că alianța nu face înțelegeri politice cu PSD.

"Interpretarea semantică prin care noi ne vom afla la votul moțiunii alături de PSD sau de AUR nu are nicio valoare. Avem dubii că vor depune o moțiune, dar dacă o vor depune suntem dispuși să o votăm nu pentru că e depusă de PSD, ci pentru că Florin Cîțu trebuie să plece. Nu facem înțelegeri politice cu PSD. Noi facem tot ce e posibil să colaborăm cu PNL și UDMR, dar devine din ce în ce mai greu dacă nu livrăm ce ne-am asumat împreună prin Programul de Guvernare.

Există o soluție? Da. Ea stă în mâna PNL în acest moment. Și a președintelui Iohannis. Depinde de partid dacă îi oferă sau nu sprijin în continuare acestui politician iresponsabil pe care l-a numit în fruntea partidului. În ceea ce ne privește, suntem conștienți de dezastrul politic pe care colaborarea cu PNL sub bagheta lui Florin Cîțu ni l-a produs ca partid și coaliție. Știm că opoziția este singura soluție în fața acestor abuzuri și suntem pregătiți să facem și acest pas. Așteptăm să vedem dacă PNL e dispus să distrugă totul pentru cele 10 miliarde de euro promise de Florin Cîțu.", mai spune europarlamentarul USR PLUS.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri