Foto Siria a minimizat amploarea scurgerii de petrol de la o centrală electrică, dar imaginile din satelit arată cât de mult amenință Cipru
Data publicării:
Autoritățile din Cipru sunt în alertă și monitorizează scurgerea de petrol provenită de la o centrală electrică de pe coasta mediteraneană a Siriei. FOTO: Twitter
Autoritățile din Cipru sunt în alertă și monitorizează scurgerea de petrol provenită de la o centrală electrică de pe coasta mediteraneană a Siriei și care ar putea afecta în curând insula, scrie BBC. Oficialii sirieni au minimizat amploarea deversării, dar imaginile din satelit arată că pata s-a răspândit de-a lungul coastei și acoperă aproape 150 de kilometri pătrați de mare.
Imaginile satelitului european Sentinel-1 arată că într-o săptămână pata s-a răspândit de-a lungul coastei, ajungând aproape în orașul Latakia.
Recent, a fost raportată o scurgere de hidrocarburi la centrala electrică din Banias, port sirian aflat la aproximativ 160 de kilometri de Cipru.
Ministrul electricităţii a anunţat în ziarul proguvernamental Al-Watan că a format o comisie de anchetă privind incidentul, de origine accidentală, potrivit agenţiei oficiale de presă Sana. Ministrul a precizat că între două şi patru tone de combustibil s-au scurs din centrală.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
În primele imagini din satelit primite, era vizibilă o pată de hidrocarburi de 36 de kilometri pornind de la ţărmul Siriei, dar ultimele imagini transmise de satelitul european indică o suprafață de 150 de kilometri pătrați, scrie BBC.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Totodată, imaginile demonstrează că oficialii sirieni au minimizat amploarea deversării, șeful direcției portuare siriene declarând pentru televiziunea de stat că această cantitate de combustibil care s-a scurs „nu a fost mare”.
Autoritățile din Cipru sunt în alertă și monitorizează scurgerea de petrol provenită de la o centrală electrică de pe coasta mediteraneană a Siriei. FOTO: Twitter
Guvernul cipriot a emis un avertisment cu privire la această situație, ca răspuns la noile imagini prin satelit, care arătau că a crescut ca dimensiune și că era aproape de Cape Apostolos Andreas. Acesta este cel mai nord-estic punct al Peninsulei Karpas, care se află în autoproclamata Republică Turcă a Ciprului de Nord (TRNC) și se află la aproximativ 130 km de Baniyas.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 143 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.