Înainte să încheie cel de-al șaselea turneu de concerte, cântăreața Taylor Swift le-a mulțumit celor din staff-ul ei și le-a oferit un bonus uriaș. Șoferii de camioane, care au fost plecați de acasă...
Secretara Trezoreriei americane, Janet Yellen, a reacționat după ce Fitch a retrogradat rating-ul de țară al Statelor Unite și spune că decizia este „complet nejustificată”, precizând că agenția nu a...
Preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, Claudiu Târziu, a spus, miercuri seară, la Prima News, că, în situaţia în care partidul său ajunge la guvernare, vor fi luate măsuri pentru...
Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a României (CCR), Augustin Zegrean, a spus miercuri seară, la Prima News, că legea pensiile speciale ale magistraţilor, declarată parţial...
În cadrul unei ceremonii care a avut loc miercuri la Kremlin, președintele rus Vladimir Putin i-a acordat mamei președintelui cecen Ramzan Kadîrov, Aimani Kadîrova, Ordinul de Onoare, relatează...
Ambasadorul Rusiei în Nigeria, Aleksei Şebarşin, a declarat, miercuri, că Moscova nu va interveni militar în Niger în favoarea juntei care a dat o lovitură de stat în această ţară africană săptămâna...
Franţa a acuzat miercuri Rusia că pune „în mod deliberat" în pericol securitatea alimentară mondială prin „distrugerea infrastructurilor esenţiale” din Ucraina pentru exporturile de cereale...
Marile orașe din Niger au rămas fără curent electric, după ce Nigeria a deconectat, începând de marţi, linia de înaltă tensiune care transportă electricitate în țară, relatează CNN. În același timp...
Actrița și fondatoarea companiei de wellness și stil de viață Goop, Gwyneth Paltrow, își închiriază gratuit camerele de vacanță din reședința sa de lux din Montecito, California, pentru a „face lumea...
Dan Diaconescu a fost trimis în judecată de procurorii constănţeni pentru acte sexuale cu un minor şi folosirea prostituţiei infantile în formă continuată.
Meteorologii anunță vreme călduroasă în Bucureşti, în următoarele două zile, cu temperaturi maxime de până la 36-37 de grade Celsius şi disconfort termic ridicat.
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a acuzat, miercuri, PSD şi PNL că „salvează pensiile speciale cu mâna Curţii Constituţionale” şi a solicitat convocarea Parlamentului, în sesiune extraordinară...
Compania aeriană low-cost Wizz Air a lansat, marţi, primul zbor pe ruta Braşov- Londra, potrivit unui comunicat de presă al companiei aeriene, citat de Agerpres.
Ministerul rus al Apărării a anunţat, miercuri, că a lansat manevre navale care implică aproximativ 50 de nave şi 30 de avioane în Marea Baltică, o mare mărginită în principal de ţări NATO, alianţă...
Părinţii tinerei care a născut pe trotuar după ce nu a fost primită în Spitalul din Urziceni reclamă că aceasta a fost discriminată pe motiv că este de etnie romă. Mama tinerei a spus, marți seară...
Miss Moscova 2023, fotomodelul și prezentatoarea TV Angelina Brezhenskaya, în vârstă de 25 de ani, a picat testul de cultură generală, la televizor. Ea spus în cadrul unei emisiuni că Bosnia și...
Două elicoptere militare din Belarus ar fi pătruns, marți, în spațiul aerian al NATO, în timpul unor exerciții militare. Ministerul polonez al Apărării a anunțat că va crește numărul de trupe la...
Rusia este pregătită să consolideze potenţialul militar al Algeriei, fiind interesată în poziţia acesteia de lider în Africa de Nord, a declarat, marţi, ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu, în...
Ministrul Sănătății „militarizează” DSP Ilfov. În plin scandal al „azilelor groazei”, Alexandru Rafila pune la conducerea unei Direcții de Sănătate Publică un comisar.
Statele Unite nu au indicii conform cărora Rusia s-ar afla în spatele loviturii de stat din Niger, a anunţat marţi Casa Albă, relatează agenţiile Reuters şi DPA, citate de Agerpres. Între timp...
Meta a transmis, marți, că a început procesul prin care va interzice știrile pe Facebook și Instagram, pentru toți utilizatorii din Canada, relatează Reuters.
Ministerul rus al Apărării a transmis, marți, că a dejucat mai multe atacuri ale ucrainenilor cu drone maritime asupra navelor sale marine și civile din Marea Neagră, relatează Reuters. Kievul neagă...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Franţa, unde sunt anunţate, de miercuri până vineri, furtuni puternice în mai multe regiuni. Sunt aşteptate vânt cu rafale...
Scrisori și colete livrate cu drona. Pare ceva de domeniul SF, dar așa vor primi corespondența oamenii din arhipelagul scoțian Orkney, din Regatul Unit. Poșta britanică a lansat acest sistem special...
Preţurile de referinţă la gaze naturale pe piaţa din Europa au crescut marţi pentru a doua şedinţă consecutiv, pe măsură ce traderii evaluează riscurile şi incertitudinea cu privire la iarna...
Ministerul ucrainean de Externe l-a convocat, marţi, pe ambasadorul polonez, în urma a ceea ce Kievul a descris drept comentariile „inacceptabile” ale consilierului de politică externă al...
Un autocar în care se aflau 60 persoane, cetăţeni moldoveni şi români, a luat foc pe autostrada de centură a Vienei - A21 -, în direcţia Vösendorf, relatează presa moldoveană, potrivit News.ro.
De astăzi se ieftinesc 14 categorii de alimente de bază, după ce Guvernul a limitat prin Ordonanță de urgență adaosul comercial aplicat de retaileri. Unii comercianți au pus în aplicare regula de mai...
Președintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a ironizat din nou Polonia, marţi, în legătură cu prezenţa mercenarilor ruşi Wagner în apropierea graniţei și spune că Varşovia ar trebui să-i...
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a spus, marți, în cadrul unei ceremonii dedicate împlinirii a 50 de ani de la înfiinţarea Brigăzii 1 Rachete Sol-Aer (RSA) „General Nicolae Dăscălescu”, că rachetele...
Bătălia de la Podul Înalt, câștigată de Ștefan cel Mare, a fost pierdută însă de construcția menită să marcheze acest moment istoric. Clădirea, în valoare de un milion și jumătate de euro, s-a...
Ministerul ucrainean al Apărării a semnat un acord cu compania turcă Baykar Makina pentru a construi un centru pentru repararea şi mentenanţa dronelor în Ucraina, a anunţat luni ministerul, citat de...
ACTUALIZARE Statul Islamic (SI) a revendicat, luni, atentatul sinucigaș comis în Pakistan la un miting politic, cu câteva luni înaintea unor alegeri. Bilanțul morților a crescut la 54, dintre care 23...
Paul Reubens, actorul care l-a interpretat pe Pee-wee Herman, a murit la vârsta de 70 de ani, potrivit unui mesaj pe contul său de Instagram, relatează Reuters.
Casa Albă a criticat, luni, comentariile fostului președinte rus Dmitri Medvedev, care a sugerat că Rusia ar putea recurge la arme nucleare dacă Ucraina va câștiga războiul, relatează CNN.
Specialiştii UNESCO au evaluat, luni, pagubele produse de atacul cu rachete lansat săptămâna trecută asupra Catedralei „Schimbarea la Faţă” din centrul oraşului ucrainean Odesa, a declarat...
Preşedintele mexican, Andres Manuel Lopez Obrador, a cerut, luni, încetarea războiului „iraţional” din Ucraina, îndemnând ca viitoarele discuţii de pace planificate în Orientul Mijlociu să includă...
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a spus, la finalul ședinței de luni a conducerii PNL, că până marți va emite un nou ordin privind cotele de prevenţie şi de intervenţie pentru populaţia de urs...
Ucraina şi Croaţia au căzut de acord asupra posibilităţii de a folosi porturile croate de pe Dunăre şi de la Marea Adriatică pentru exportul de cereale ucrainene, a declarat ministrul de Externe...
Israelul a inaugurat în Ierusalimul de Vest cel mai lung pod pietonal suspendat din această ţară, a anunţat luni Ministerul israelian pentru Ierusalim şi Patrimoniu într-un comunicat, relatează...
Şeful Serviciului de informaţii militare ucrainene (GUR), Kirilo Budanov, a declarat, luni, că nu există informaţii care să indice că mercenarii Wagner din Belarus ar urma să atace Ucraina, Polonia...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a spus luni despre cazul tânărului de 32 de ani care a murit acasă la scurt timp după ce fusese consultat la spitalul din Urziceni că, dacă exista o suspiciune...
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a reacţionat la eventualitatea unor negocieri între Kiev şi ţări occidentale cu privire la posibile garanţii de securitate din partea Occidentului...
Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a anunţat, luni, măsuri de securitate suplimentare pentru a proteja infrastructura de atacurile maritime şi aeriene ale Ucrainei, transmite EFE, citată de...
Daniela Ianus, managerul Spitalului Municipal Urziceni, a declarat, luni, în exclusivitate pentru Digi24, că angajații spitalului ar fi încercat să o ajute pe tânăra care a născut pe trotuar, în fața...
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus luni, în cadrul unei conferințe de presă privind cazul femeii care a născut pe trotuar, în Urziceni, că o demisie de onoare sau chiar demiterea de către...
Descoperire promițătoare în lupta împotriva cancerului de sân. O echipă internaţională de cercetători a creat un compus care are potenţialul de a opri răspândirea bolii.
O femeie în vârstă de 39 de ani, Yesim Demir, a murit după ce a căzut de pe o faleză, în Turcia, la câteva momente după ce a fost cerută în căsătorie de partenerul său, scrie presa turcă, potrivit...
Ucrainenii îl urăsc pe Vladimir Putin pentru că în secret își doresc să fie președintele lor, a spus Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, în cadrul unui interviu...