Exclusiv Cazul tinerei care a născut pe trotuar. Cum se justifică directoarea spitalului: Femeia nu a vrut să aștepte ambulanța în spital

Data actualizării: Data publicării:
358759360_195164790204307_3686643571926315917_n
Daniela Ianus, managerul Spitalului Municipal Urziceni. Foto: Captură video Digi24

Daniela Ianus, managerul Spitalului Municipal Urziceni, a declarat, luni, în exclusivitate pentru Digi24, că angajații spitalului ar fi încercat să o ajute pe tânăra care a născut pe trotuar, în fața unității sanitare, însă femeia și rudele sale nu ar fi așteptat ambulanța la CPU, deși, spune directoarea spitalului, asistenta de gardă ar fi insistat pentru acest lucru. 

Daniela Ianus, managerul Spitalului Urziceni: Spitalul Municipal Urziceni este spital de gradul 4, iar legislația prevede ca un spital de gradul 4 să aibă minim două linii de gradă. Noi avem trei, medicină internă, pediatrie și chirurgie. Deci niciun spital de gradul 4 municipal sau orășenesc, cum suntem noi, nu are linie de gardă de ginecologie.

Magda Costache, jurnalist Digi24: De ce nu a fost trimisă în altă parte?

Daniela Ianus, managerul Spitalului Urziceni: Ea a venit cu mijloace proprii, a mers în CPU, asistenta care era în triaj a văzut despre ce e vorba, a sunat la 112, a vorbit în dispecerat, a pierdut cinci minute să-i explice, să roage să vină de urgență ambulanța, pentru că  persoana respectivă e posibil să nască cât mai de curând, după care, cât a durat să facă documentele pacienta și cu aparținătorii au ieșit din CPU. Asistenta a ieșit după ei, le-a făcut semne, am văzut pe camere. Atât am văzut astăzi, camerele, cu personalul n-am apucat să vorbim pentru că au fost reținuți de organele de control pentru declarații, încă mai sunt organele de control în spital.

Magda Costache, jurnalist Digi24: Au ieșit singuri din spital și de asta au ajuns pe trotuar?

Daniela Ianus, managerul Spitalului Urziceni: Asistenta le-a spus că urmează să vină imediat ambulanța, să aștepte în CPU. Nu erau în fața porții, erau aici, în curtea spitalului. Ei aveau mașina la poartă, s-a bănuit că mergeau să ia ceva din mașină, nu știu. Deci, asistenta a ieșit după ei și le-a făcut semn să se întoarcă, să aștepte ambulanța în CPU.  A venit ambulanța, ce am văzut pe camere, nu a intrat pe rampă cum era normal să intre să întrebe dacă pacientul este în CPU. A venit aici la poartă și aici au făcut filmările. Se poate vedea pe camere că ambulanța nu a trecut prin rampa CPU să întrebe de pacientă, au venit direct la poartă. Poate că au văzut agitație, n-am de unde să știu, ambulanța nu este în subordinea mea și nu pot să dau detalii despre ce s-a întâmplat cu ambulanța. 

Citiți și:
Reacție revoltătoare a primarului din Urziceni despre femeia care a născut pe trotuar: Săraca, nu știe de capul ei

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus luni, că o demisie de onoare sau chiar demiterea de către primarul localității a managerului de spital este „morală și potrivită”.

„Chiar dacă nu stă în puterea mea, consider că o demisie de onoare sau o demitere managerului acestei unități medicale de către primarul din Urziceni, ca urmare a acestui eveniment scandalos, eu cred că este și morală și potrivită”, a spus Rafila.

Rafila cere medicilor să trateze toți pacienții cu „empatie și grijă”. „Fac un apel public și aș vrea să facem cu toții acest apel de fiecare dată când avem ocazia către întreg pesonalul medical să acorde asistență medicală cu empatie și cu grijă tuturor pacienților”, a mai spus ministrul Sănătății.

Poliţiştii din Ialomiţa au deschis dosar de cercetare penală pentru abuz în serviciu, în cazul femeii care a născut în faţa Spitalului Urziceni.

„La data de 31 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Urziceni s-au sesizat din oficiu, în urma imaginilor apărute în spaţiul public, privind o femeie care naşte în curtea unei unităţi medicale. Faptele privesc săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, ca urmare a neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu de către personalul medical”, a transmis, luni, IPJ Ialomiţa.

Sursa citată a precizat că o femeie, de 24 de ani, din localitatea Bărbuleşti, s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Urziceni, în travaliu, la scurt timp aceasta născând în curtea unităţii medicale.

„S-a constituit echipa de cercetare la nivelul subunităţii, fiind efectuate verificări în legătură cu aspectele semnalate”, a mai transmis Poliţia.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri