Live

Galerie Foto Noi imagini uimitoare trimise de Perseverance. Roverul a făcut prima sa „excursie” pe Marte

Data actualizării: Data publicării:
O nouă imagine de pe planeta Marte transmisă de roverul Perseverance Foto: Profimedia

Roverul Perseverance și-a scos roțile șenilate și a făcut prima sa „excursie” pe suprafața planetei Marte. Noi imagini au ajuns vineri pe Pământ și arată detalii ale Planetei Roșii, la două săptămâni după ce robotul de o tonă a ajuns pe o altă planetă a sistemului nostru solar. 

Până acum, roverul a trimis de două ori imagini de pe Marte, de la asolizare, dar și un fișier audio, în care se aud sunetele celei de-a patra planete de la Soare.

Imaginile care au ajuns vineri pe Pământ arată că excursia roverului a fost scurtă, iar roverul a făcut o întoarcere. Sunt vizibile urmele șenilelor lăsate de rover în praful planetei, dar și unul dintre brațele sale robotice. 

În timpul acestui prim traseu realizat joi după-amiază (ora de pe Pământ) şi destinat verificării bunei funcţionări a sistemului, vehiculul echipat cu şase roţi a avansat patru metri, apoi a făcut o rotaţie spre stânga, după care a efectua o manevră în spate de aproximativ 2,5 metri. Perseverance a reuşit să facă o fotografie a propriilor urme de roţi pe solul marţian, scrie Agerpres.

În total roverul a parcurs şase metri şi jumătate în 33 de minute.

Alte deplasări, mai lungi, erau planificate pentru vineri şi posibil sâmbăta, dacă totul decurge bine. Vehiculul va putea parcurge 200 de metri pe durata unei zile marţiene (zilele sunt un pic mai lungi decât pe Pământ).

Perseverance se deplasează de cinci ori mai repede decât Curiosity, celălalt rover NASA care încă funcţionează pe Marte.

Roverul Perseverance, construit de NASA, a călătorit mai bine de jumătate de an până să ajungă pe Marte. Este cel mai complex laborator științific trimis până acum pe Planeta Roșie și are printre misiuni inclusiv „producerea” de oxigen, însă prioritatea este explorarea craterului Jezero, din apropierea zonei ecuatoriale a planetei, în căutarea unor dovezi ale unei vieți care a existat eventual cândva. Misiunea presupune parcurgerea a 15 kilometri în următorul an marțian (însemnând circa doi ani pe Pământ), însă înainte ca Perseverance să-și înceapă această misiune de explorare, va trimite în recunoaștere un mic elicopter pe care îl are la bord.

În următoarele săptămâni, roverul se va mișca din locul unde se află în prezent pentru a căuta terenul propice pentru ca elicopterul Ingenuity să poată atinge solul în siguranță. În prezent, Ingenuity este în „hangarul” de sub rover.

Roverul Perseverance a asolizat pe 18 februarie în craterul Jezero, despre care oamenii de ştiinţă bănuiesc că a găzduit un lac adânc în urmă cu 3,5 miliarde de ani.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Haos! FOTO Mike Tyson l-a pălmuit pe Paul înainte de luptă: ”S-a terminat cu vorba” / ”Lovești ca o fetiță”. De la ce a pornit totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Lansare cu succes către ISS a unui experiment ştiinţific dezvoltat integral în România. Ce va analiza dispozitivul în spațiu

Primul satelit de lemn din lume a fost lansat într-o misiune pentru a dovedi că „vom putea trăi în spațiu pentru totdeauna”

Bill Nelson, NASA: Nu am văzut diviziune rasială sau religioasă. Din perspectiva spațiului, toți suntem cetățeni ai planetei Pământ

Înainte și după dezastru. Cum se vede din satelit tragedia din regiunea Valencia

Partenerii noștri