Un raport privind schimbările climatice și soluțiile pentru România este lansat în dezbatere publică la Cotroceni
Raportul „Limitarea schimbărilor climatice şi a impactului lor: o abordare integrată pentru România” va fi lansat, joi, în dezbatere publică, într-un eveniment care va fi găzduit la Palatul Cotroceni.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis este implicat activ în eforturile naţionale şi internaţionale de combatere a schimbărilor climatice şi de consolidare a politicilor publice care să facă posibilă tranziţia climatică, relatează Agerpres.
Șeful statului a decis înfiinţarea unui grup de lucru care, în anul 2022, şi-a desfăşurat activitatea pe această problematică, la nivelul Administraţiei Prezidenţiale, sub coordonarea Departamentului Climă şi Sustenabilitate.
Format din experţi români din ţară şi din străinătate, grupul de lucru a identificat o serie de provocări la adresa României în contextul schimbărilor climatice, precum şi un set de măsuri pentru a răspunde eficient acestora, toate reunite în Raportul „Limitarea schimbărilor climatice şi a impactului lor: o abordare integrată pentru România”. Acest raport va fi lansat în dezbatere publică joi, 8 septembrie 2022, în cadrul unui eveniment care va fi găzduit la Palatul Cotroceni, arată Administraţia Prezidenţială.
Studiile ştiinţifice şi fenomenele meteo atipice care se manifestă din ce în ce mai des - valuri de căldură extremă, secetă istorică şi incendii de vegetaţie în perioada recentă - indică accelerarea încălzirii globale cu implicaţii negative tangibile şi incontestabile asupra ţării noastre.
„Abordarea adecvată a tranziţiei climatice are ca efecte atât asigurarea unui mediu sănătos şi prevenirea unor fenomene meteo extreme şi a unor dezastre naturale asociate, cât şi accesul extins la energie nepoluantă, crearea de locuri de muncă şi creşterea economică verde. Pentru a beneficia de efectele pozitive ale tranziţiei climatice, este necesară o abordare holistică, cu politici publice bazate pe date şi ştiinţă, ca răspuns la evoluţiile internaţionale şi la Pachetul „Fit for 55”. Prin Raportul elaborat, grupul de lucru înfiinţat la nivelul Administraţiei Prezidenţiale contribuie la definirea unei abordări integrate la nivel naţional", se mai arată în comunicat.
Administraţia Prezidenţială precizează că lansarea în dezbatere publică a raportului pentru o perioadă de o lună presupune centralizarea punctelor de vedere transmise în scris la adresa de e-mail clima@presidency.ro, precum şi o serie de întâlniri cu entităţi interesate de domeniul schimbărilor climatice, reprezentanţi ai mediului academic şi de cercetare, ai mediului de business şi ai ONG-urilor.
„Opiniile şi contribuţiile constructive ale celor care îşi doresc să se angajeze în dezbatere vor genera îmbunătăţirea măsurilor propuse în Raportul „Limitarea schimbărilor climatice şi a impactului lor: o abordare integrată pentru România””, se mai arată în comunicat.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News