Live

Mii de găuri negre descoperite în apropiere de centrul galaxiei noastre

Data actualizării: Data publicării:
Gauri negre descoperite in apropiere de centrul Caii Lactee. Foto: nasa.gov

Mii de găuri negre de diferite dimensiuni orbitează jurul centrului Căii Lactee, unde se află o gaură neagră super-masivă, au anunțat astronomii, după analiza datelor obţinute cu ajutorul Observatorului cu Raze X Chandra, aparţinând NASA.

Găurile negre descoperite aproape de centrul galaxiei au mase cuprinse între 5 şi 30 de mase solare, potrivit măsurătorilor făcute de astronomi. Structurile nou identificate se află la aproximativ 3 ani lumină - distanţă relativ mică la scară cosmică - de gaura neagră supermasivă din centrul galaxie noastre, denumită Sagittarius A* (Sgr A*).

Studiile teoretice asupra dinamicii stelelor din galaxie au indicat că o mare populaţie de găuri negre de masă stelară - de până la 20.000 de astfel de obiecte - orbitează centrul galactic şi se adună de miliarde de ani în jurul găurii negre supermasive Sgr A*. Această analiză recentă, realizată cu datele obţinute de telescopul Chandra, reprezintă prima dovadă observaţională a existenţei acestei "congregaţii" de găuri negre.

O gaură neagră singură este invizibilă. Însă o gaură neagră - sau o stea neutronică - care are pe orbită, în apropierea sa, o stea companion, va atrage gaze fierbinţi (un sistem "binar de radiaţii X" - aşa cum este denumit de astronomi). Aceste gaze fierbinţi se adună în jurul găurii negre formând un disc de acreţie care se încălzeşte până la milioane de grade Celsius şi începe să emită raze X înainte de a dispărea complet dincolo de orizontul evenimentului găurii negre. Unele dintre aceste sisteme binare de radiaţii X sunt vizibile ca puncte luminoase în această imagine obţinută de Chandra.

Editor: B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Moment istoric: sonda Parker va „atinge” Soarele, la cea mai mică distanță de până acum

NASA amână din nou întoarcerea pe Pământ a celor doi astronauți blocați în spațiu. De ce misiunea de o săptămână ajunge la nouă luni

Pe cine a ales Donald Trump la conducerea NASA: „În mod inevitabil, va exista o economie spaţială înfloritoare”

„Orașul de sub gheață”: O misiune NASA a dezvăluit o bază militară secretă ascunsă în calota glaciară din Groenlanda

Partenerii noștri