Live

Ce se va întâmpla în Europa din cauza schimbărilor climatice. Incendii, inundații și dispariția unor zone de coastă

Data actualizării: Data publicării:
Schimbarile climatice duc la fenomene meteo extreme, iar semnele vitale ale Planetei au ajuns deja într-un punct fără întoarcere. Sursă foto: Getty Images

Potrivit noului raport publicat săptămâna trecută de grupul interguvernamental de experți al ONU însărcinat cu evaluarea riscurilor asupra încălzirii globale (IPCC), pe continentul european se vor intensifica valurile de căldură și inundațiile, iar europenii vor trebui să se obișnuiască cu evenimentele meteorologice extreme, chiar dacă omenirea va reuși să îndeplinească obiectivul Acordului Climatic de la Paris de a menține nivelul temperaturii medii globale la 1,5 grade celsius față de perioada preindustrială, notează Politico Europe

În cel mai amplu raport din istorie referitor la schimbările climatice, catalogat drept „Cod roșu pentru umanitate”, grupul interguvernamental de experți al ONU privind schimbările climatice a declarat că activitatea umană determină schimbări „fără precedent” ale climatului planetei, inclusiv unele, cum ar fi creșterea nivelului mării, care sunt „ireversibile” pentru sute sau chiar mii de ani.

Dincolo de impactul general și direct al al schimbărilor climatice în raport cu Europa, încălzirea globală nu va arăta la fel peste tot. Datorită progreselor în modelarea climei, evaluarea IPCC include proiecții detaliate despre modul în care schimbările climatice vor afecta diferite regiuni ale Europei. 

Incendiile de vegetație și valurile de căldură

Oamenii de știință se așteaptă ca temperaturile din Europa să crească mai repede decât media globală. Pe tot continentul, frecvența și intensitatea valurilor de căldură au crescut deja și este de așteptat ca aceasta să continue în orice scenariu privind încălzire globală. 

O creștere a temperaturii medii globale cu 2 grade Celsius față de perioada preindustrială ar intensifica valul de căldură extremă din Europa, care ar depăși astfel „pragurile critice” pentru sănătatea umană, agricultură și ecosisteme.

Incendiile sălbatice de vegetație, precum cele care au putut fi observate în zona de sud a Europei în ultimele săptămâni, vor deveni probabil mai frecvente, potrivit experților climatici. Oamenii de știință susțin că la o creștere cu două sau peste două grade Celsius se vor intensifica condițiile meteorologice care să favorizeze incendii de pădure în regiunea mediteraneană. De asemenea, aceștia sunt de părere că și regiunea Europei de Est se va confrunta cu temperaturi extrem de ridicate și risc crescut pentru incendiile de vegetație.

Citește și: Iulie 2021 a fost cea mai caldă lună înregistrată vreodată pe Pământ

Cei 234 de autorii ai raportului IPCC privind schimbările climatice au subliniat, totodată, că tendința de creștere a temperaturii din Europa nu poate fi explicată fără factorul uman, experții ONU din cadrul IPCC afirmând că este „fără echivoc” faptul că oamenii sunt responsabili pentru schimbările climatice. 

Orașele din întreaga lume vor fi puternic afectate de viitoarele valuri de căldură, deoarece zonele urbane tind să fie mai calde decât regiunile rurale înconjurătoare.

„Ne așteptăm la implicații majore cauzate de combinarea dezvoltării urbane viitoare și apariția mai frecventă a evenimentelor climatice extreme, cum ar fi valurile de căldură, cu zile și nopți mai calde, care vor spori stresul termic în orașe”, menționează experții ONU în raporul IPCC .

Inundațiile și secete 

Dezastrele naturale precum inundațiile mortale văzute în Germania și Belgia în această vară vor deveni tot mai frecvente, au atenționat specialiștii climatici. 

De asemenea, aceștia au evidențiat faptul că precipitațiile extreme și inundațiile aferente acestora vor crește în toate regiunile europene, chiar și în cazul scenariilor care prevăd cele mai scăzute niveluri de încălzire globală, în acord cu obiectivul Acordului de la Paris de menținere a temperaturii medii globale la un nivel sub 1,5 grade Celsius. 

În Europa de Nord, oamenii de știință au observat deja o creștere a inundațiilor asociate ploii, care poate fi „atribuită influenței umane”. În același timp, foarte probabil și ca Europa Centrală și de Vest să experimenteze mai multe inundații fluviale.

Grupul de experți al ONU a precizat și că evenimentele meteorologice extreme din această vară au fost prea recente pentru a fi incluse în raportul IPCC. 

În eventualitatea unei creșteri a temperaturii medii globale cu două grade Celsius față de perioada preindustrială, Marea Mediterană va înregistra mai multe perioade de secetă, într-o proporție asemănătoare cu seceta care s-ar putea înregistra în Europa de Vest și cea Centrală. 

Citește și: Schimbările climatice sunt dramatice și ireversibile. Meteorolog: "Încălzirea globală nu înseamnă doar creșterea temperaturilor vara"

„Fără un angajament rapid și susținut privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cauzate de om, extremele ciclului apei vor continua să se intensifice odată cu viitoarele creșteri ale temperaturii suprafeței terestre, împreună cu inundațiile asociate mai severe și evenimente de secetă”, a declarat Richard Allan, autorul principal al capitolului legat de modificările ciclului apei în raportul IPCC. 

La rândul său, Svenja Schulze, ministrul mediului din Germania, a declarat că raportul IPCC a arătat clar că „nu mai putem evita multe dintre consecințele schimbărilor climatice”, indicând inundațiile și seceta persistentă din Germania, precum și incendiile recente și valurile de căldură din sudul Europei și Statele Unite. 

Creșterea nivelului mării și topirea ghețarilor

Indiferent de scenarile privind încălzirea globală, nivelul mării va crește peste tot în Europa, cu excepția Mării Baltice, și este probabil să continue să urce după anul 2100, conform experților climatici. 

„Evenimentele extreme de la nivelul mării vor deveni mai frecvente și mai intense, ducând la inundații în zona de coastă”, prevede raportul IPCC, care avertizează, de asemenea, că evenimentele care se întâmplă odată într-un secol ar putea avea loc în fiecare an până la sfârșitul secolului.

Asta înseamnă că plajele sunt amenințate, iar malurile coastelor nisipoase ale Europei se vor retrage în deceniile următoare.

Citește și: Criza încălzirii globale: Semnele vitale ale Planetei au ajuns deja într-un punct fără întoarcere

Grupul interguvernamental al ONU însărcinat cu cercetarea evoluțiilor climatice a mai subliniat că zilele reci vor deveni mai puțin frecvente în Europa în toate scenariile climatice, iar topirea ghețarilor, a permafrostului și a stratului de zăpadă vor continua. 

„Nivelul mediu global al mării va continua să crească timp de mii de ani, chiar dacă emisiile viitoare de CO2 vor fi reduse la zero și încălzirea globală va fi oprită, deoarece excesul de energie datorat emisiilor din trecut continuă să se propage în adâncul oceanului, iar ghețarii și straturile de gheață continuă să se topească", se mai arată în raportul IPCC.

Oamenii de știință spun că este foarte probabil ca Arctica să se încălzească la un nivel dublu față de rata globală din ultimii 50 de ani și că „în mod sigur” temperaturile din acea regiune vor crește într-un ritm mai rapid în acest secol.

În toate modelele climatice referitoarele la încălzirea globală, regiunea Arctică este proiectată „să atingă condițiile lipsei de gheață” cel puțin o dată înainte de anul 2050. 

Citește și: Politico: schimbările climatice vor accentua diviziunile în Europa. De ce ne este viața pusă în pericol

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Preşedinta Georgiei critică reacția lentă a Europei și îi cere să susțină „apelul la noi alegeri”: „Georgienii încă așteaptă”

Temperaturile record din 2024 sfidează previziunile climatologilor. Scenariile oamenilor de știință ar putea fi greșite

Ce țară a avut cea mai bună evoluție economică în 2024. Mediterana a renăscut, în timp ce marile economii ale Europei au dezamăgit

Planeta se încălzește mai repede decât era așteptat. Ce este efectul albedo și ce rol au norii

Partenerii noștri