Live

Revolta unei tinere care a descoperit pornografie falsă cu ea pe internet: „Dacă porți fustă, oamenii cred că o ceri și că o meriți”

Data actualizării: Data publicării:
O tânără a descoperit online pornografie deepfake cu ea FOTO: Sunpi

O tânără care are un canal de YouTube pe care prezintă jocuri spune că a descoperit online pornografie deepfake cu ea, iar asta a făcut-o să se simtă vulnerabilă și „lipsită de valoare”.

Sunpi, care are peste 117.000 de abonați pe YouTube, a spus că a fost forțată să plătească aproximativ 500 de lire sterline, reprezentând taxe legale, pentru eliminarea conținutul, potrivit The Independent.

„Deepfake” se referă la imagini sau videoclipuri explicite care au fost manipulate pentru a arăta ca o persoană anume, fără consimțământul acesteia. Guvernul britanic a anunțat anul trecut, în noiembrie, că distribuirea de deepfake pornografic va deveni ilegală.

Sunpi, de 29 de ani, a spus că un fan a alertat-o în legătură cu imaginile la sfârșitul lunii martie. A fost atât de șocată încât nici nu a avut puterea să se uite la toate imaginile.

„M-am simțit rușinată și dezgustată. Am sunat-o pe mama și am plâns. Era foarte, foarte furioasă. M-am uitat la poze și, Doamne, păreau atât de reale. Nu vrei să le vadă oamenii, chiar dacă nu ești tu acolo”, a spus tânăra.

Sunpi a explicat că, deși a plătit avocați pentru a elimina deepfake-urile, asta nu schimbă cu nimic faptul că ele există și că oricând ar putea să reapară.

Tânăra a descoperit alte imagini cu ea și anul trecut, dar acestea nu erau pornografice. Atunci a mers la poliție. I s-a spus că trebuie să contacteze direct site-ul, însă „au spus că vor investiga, dar nu am mai auzit nimic de la ei”.

Așa a ajuns la concluzia că „nu are rost” să contacteze din nou poliția.

„Nici nu pot să dorm pentru că am permanent impulsul să verific și să văd dacă mai există. Mă tot trezesc. Sunt în permanență neliniştită. Dau căutare pe google cu numele meu și deepfake ca să văd dacă mai sunt acolo. În ziua de azi, dacă porți fustă, oamenii cred că o ceri și că o meriți. Oamenii spun: „La ce te aștepți, porți fuste mini. Porți rochii strâmte””, a mai spus Sunpi.

Ea a spus că în mediul în care activează femeile primesc imediat etichete, iar dacă se îmbracă într-un fel anume oamenii presupun în mod greșit că aleargă după atenție.

Sunpi a spus că unii bărbați din gaming cred că femeilor le este ușor în această lume, în ciuda faptului că cei mai bine plătiți jucători sunt bărbați. De asemenea, bărbații presupun în mod eronat că femeile din industrie urmăresc un anumit interes. „Jocurile sunt viața mea, e jignitor să spună asta.”

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministrul Digitalizării: Colegii mei au transmis către Meta şi TikTok să stabilească dacă există conturi false legate de Mircea Geoană

Relații cu femei frumoase sau o escrocherie de 46 de milioane de dolari: Cum au căzut în capcana „deepfake” bărbați în căutarea iubirii

Care sunt cele mai mari riscuri ale dezvoltării inteligenței artificiale, conform unui raport al celebrului MIT

Inteligența artificială destabilizează conceptul de adevăr în alegerile din 2024 - The Washington Post

Partenerii noștri