Live

Trei studenți au fost premiați cu 700.000 de dolari după ce au descifrat textul unui papirus îngropat în cenușa vulcanică a Vezuviului

Data publicării:
Cei trei studenți din țări diferite au reușit să citească textul cu ajutorul inteligenței artificiale. Foto: Profimedia Images

Trei studenți au câștigat un premiu de 700.000 de dolari după ce au reușit, cu ajutorul inteligenței artificiale, să descifreze textul inscripționat pe unul din miile de suluri antice de papirus îngropate în Herculaneum după erupția vulcanului Vezuviu în anul 79, potrivit Sky News.

Papirusurile din Herculaneum, o așezare din apropiere de Pompei, reprezintă o colecție de aproximativ 1.800 de suluri de papirus care, împreună cu alte mii de alte obiecte antice, au fost carbonizate în timpul erupției vulcanice.

Peste 800 din aceste suluri de papirus au fost excavate dintr-o vilă romană din antichitate și sunt acum păstrate într-o bibliotecă din Napoli. Toate eforturile de a descifra textele depuse până acum au eșuat.

Totul s-a schimbat atunci când trei studenți au reușit să citească 15 coloane de text de pe unul dintre papirusuri cu ajutorul programelor de codare ale inteligenței artificiale.

Reușita a venit după organizarea unui concurs – Provocarea Vezuviu – în care se ofereau premii totale de 1 milion de dolari pentru găsirea unei soluții la această problemă.

Youssef Nader din Germania, Luke Farritor din SUA și Julian Schilliger din Elveția vor împărți acum premiul cel mare de 700.000 de dolari, după ce au reușit să citească peste 2.000 de litere inscripționate pe acel sul.

„Aceste 15 coloane vin chiar de la sfârșitul primului sul [de papirus] pe care am reușit să îl citim și conțin un text nou din antichitate care nu a mai fost văzut niciodată”, a spus Nat Friedman, unul dintre organizatorii competiției.

Friedman a explicat că textul a fost scris cel mai probabil de Philodemus, un adept al școlii de filozofie a lui Epicur, care a scris despre „muzică, mâncare și despre cum să te bucuri de plăcerile vieții”.

„Despachetarea digitală” a papirusului a început prin crearea unei imagini 3D a textului cu ajutorul tomografiei. Apoi, sulul este separat în segmente și regiunile marcate cu cerneală sunt detectate de modelul de învățare automată – una dintre funcțiile inteligenței artificiale.

Unul dintre textele descoperite în Vila Papirusurilor din Herculaneum. Foto: Profimedia Images

Descoperirea i-a uimit pe oamenii de știință și pe istorici, inclusiv pe academicianul și prezentatorul prof. Alice Roberts, care a numit-o „cea mai importantă descoperire arheologică din timpul vieții mele”.

Porțiunea de text descifrată este egală cu doar 5% dintr-un singur sul – ar mai putea exista mii de suluri care așteaptă să fie descoperite în Vila Papirusurilor din Herculaneum.

„În 2024, obiectivul nostru este să citim de la câteva pasaje de text până la suluri întregi și anunțăm un nou mare premiu de 100.000 de dolari pentru prima echipă care va putea să citească cel puțin 90% din toate cele patru suluri pe care le-am scanat până acum”, a scris Friedman pe X (fostul Twitter).

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

(P) Inteligența Artificială - amenințare sau oportunitate?

Câștigătorul premiului de 9,58 milioane de euro de la Loto 6 din 49 și-a ridicat banii. Ce știm despre el și despre biletul norocos

Muzicianul ucrainean Andrii Khlivniuk refuză premiul Magnitsky acordat și Iuliei Navalnaia. Păreri complet diferite ale celor doi

Joe Biden şi Xi Jinping sunt de acord: Deciziile privind armele nucleare trebuie luate de oameni, nu de inteligenţa artificială

Partenerii noștri