Fragilitatea este un indicator al riscului de deces și în cazul persoanelor tinere
Fragilitatea reprezintă un indicator important al riscului de deces nu doar în cazul vârstnicilor, aşa cum s-a crezut până acum, ci şi al persoanelor mai tinere, conform unui studiu efectuat în Scoţia, citat de Press Association.
Cercetarea efectuată la Universitatea din Glasgow a analizat fragilitatea în cazul a aproape 500.000 de bărbaţi şi femei cu vârste între 37 şi 73 de ani, potrivit Agerpres.
În urma studiului, care a luat în calcul şi alţi factori, precum statutul socioeconomic, fumatul, consumul de alcool şi greutatea corporală, s-a descoperit că bărbaţii de 37 de ani şi peste această vârstă şi femeile de 45 de ani şi peste această vârstă, care erau afectaţi de fragilitate, prezentau un risc mai mare de deces.
Oamenii de ştiinţă au definit fragilitatea drept prezenţa a trei sau mai mulţi dintre următorii cinci indicatori: slăbiciune, lentoare în mişcări, scăderea din greutate, un nivel redus de activitate fizică şi oboseală.
Persoanele care prezintă unul sau doi dintre aceşti indicatori au fost incluse în stadiul de ''pre-fragilitate''.
Studiul efectuat pe aceşti subiecţi, participanţi la studiul Biobank din Marea Britanie, a fost publicat în jurnalul The Lancet Public Health.
Potrivit specialiştilor, în multe cazuri intervenţia precoce poate inversa aceste probleme.
''Persoanele cu fragilitate sunt considerate a avea un risc ridicat de efecte dăunătoare asupra sănătăţii, însă cercetările anterioare s-au concentrat aproape în totalitate asupra vârstnicilor'', a precizat una dintre autorii principali ai cercetării, profesoara Frances Mair.
''În cadrul studiului, am aplicat testul de fragilitate pe un grup mult mai larg şi mai tânăr şi am descoperit că această problemă de sănătate era prezentă la indivizi de toate vârstele. Intervenţiile pentru inversarea fragilităţii sau pentru îmbunătăţirea rezultatelor pacienţilor s-au concentrat, aproape în exclusivitate, asupra celor foarte în vârstă sau aflaţi în îngrijire pe perioade îndelungate. Însă descoperirile noastre indică necesitatea unei schimbări de atenţie, astfel încât depistarea fragilităţii şi intervenţia să se facă mult mai devreme'', a adăugat specialista.
''Sperăm ca, prin identificarea şi intervenţia precoce, fragilitatea să poată fi inversată în cazul unora dintre pacienţi'', a mai spus Mair.
Doctor Peter Hanlon, coautor al studiului, a declarat că identificarea fragilităţii poate avea ''urmări pozitive pentru îngrijirea pacienţilor, planul de intervenţie şi prognostic, mai ales în cazul indivizilor afectaţi de cel puţin o problemă de sănătate''.
''În lumina noilor descoperiri, sugerăm că o evaluare a fragilităţii ar trebui să fie inclusă în monitorizarea de rutină şi evaluarea persoanelor cu multimorbiditate, acest lucru putând contribui la identificarea celor cu risc ridicat şi la asigurarea unei îngrijiri cât mai precise'', a completat Hanlon.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News