Apneea, semn de Alzheimer?
Oamenii care au apnee, adică se opresc din respirat în timpul somnului, riscă să facă Alzheimer. În zona din creier care gestionează memoria se acumulează proteine considerate responsabile pentru declanşarea bolii.
Cum ne afectează trecerea la ora de iarnă
Cum poți să faci bani când dormi
Ce este food coma?
De ce nu pot să dorm?
Sfaturi pentru insomnie
De ce apar pierderile de memorie în această perioadă. Neurochirurg: Între patru pereți ne tâmpim
A început sezonul petardelor, iar internetul este plin de oferte ilegale
Înotători lăsați fără bazin, după ce căldură și apa caldă au fost sistate din cauza unor datorii de sute de mii de lei
Câți bani reușesc să economisească, în medie, românii de la o lună la alta și ce fac cu ei
Studiul a fost realizat pe un număr de participanți relativ mic, 288, toți cu vârste de peste 65 de ani și fără demență. Partenerii de viață au fost cei care le-au monitorizat episoadele de apnee din timpul nopții.
În paralel, oamenii de știință le-au verificat tomografic modificările din creier și au vizat în special acumulările de proteine tau, considerate responsabile pentru declanșarea bolii Alzheimer. La 4,5 la sută dintre participanții care au avut apnee, aceste proteine au fost prezente într-un nivel mult mai mare decât la ceilalți, în acea zonă din creier responsabilă cu memoria, orientarea în timp și spațiu.
Cercetătorii trebuie să continue studiile pentru că nu au putut stabili încă dacă apneea este de vină pentru formarea acestor plăci sau invers. În plus, nu este singura problemă medicală pe care oprirea respirației în somn o poate provoca. Alte studii recente vorbesc și despre inflamații prin tot corpul, precum și de boli cardiovasculare.
Pentru mai multe știri din domeniul științei și tehnologiei, urmăriți pe Digi World vineri, de la ora 19:00, și pe Digi24 în fiecare sâmbătă, de la 16:30, „Jurnalul de științe”, prezentat de Teodora Safta.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News