Val de migranți dinspre Belarus către UE. Frontex trimite o echipă în Lituania
Frontex, agenţia europeană pentru securitatea frontierelor, a trimis vineri o echipă de monitorizare şi intervenţie în Lituania, după ce fluxului de migranți care încearcă să ajungă prin Belarus în spaţiul Uniunii Europene a crescut, relatează cotidianul Le Figaro.
În ultimele 24 de ore, autorităţile lituaniene au prins 150 de imigranţi extracomunitari care veneau din Belarus. În total, anul acesta, peste 800 de imigranţi clandestini, cei mai mulţi din Orientul Mijlociu, au încercat să traverseze frontiera dintre Belarus şi Lituania.
În acest context, Frontex a trimis vineri o echipă de monitorizare şi intervenţie în Lituania formată din şase agenţi. În următoarele săptămâni, numărul agenţilor Frontex detaşaţi în Lituania va ajunge la 30.
„Situaţia este tensionată şi tinde să se deterioreze. Imigranţii care au scopuri economice vor fi repatriaţi", a spus ministrul lituanian de Externe, Gabrielius Landsbergis, potrivit Mediafax.
Guvernul Lituaniei acuză administraţia autoritaristă din Belarus, condusă de preşedintele Aleksandr Lukaşenko, de facilitarea tranzitului imigranţilor extracomunitari spre ţările Uniunii Europene, în contextul sancţiunilor aplicate din cauza crizei politice din Belarus.
Editor : Monica Bonea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News