Live

Un grup de pescari din Yemen a descoperit ambră gri în valoare de 1,5 milioane de dolari în stomacul unui cașalot mort

Data actualizării: Data publicării:
Sursa foto: Captură video BBC

Un grup de pescari din Yemen a descoperit în cadavrul unui cașalot care plutea în Golful Aden o cantitate de ambră gri în valoare de 1,5 milioane de dolari, informează BBC.

Ambra gri este o substanță foarte rară și valoroasă, folosită în industria parfumurilor.

"Un pescar din Seriah ne-a chemat în acea dimineață și ne-a spus că este o balenă în larg și ar putea conține ambră gri. Am zis că mergem să vedem. Când ne-am apropiat, mirosul era groaznic, dar am bănuit că această balenă are ceva în ea. Am agățat-o cu un cârlig și am adus-o la țărm, unde am tranșat-o ca să vedem ce are în stomac. Și acolo era ambră gri. Mirosul era greu, dar erau mulți bani", a povestit unul dintre pescari.

Pentru acești pescari, descoperirea le-a schimbat viața. Banii obținuți au fost împărțiți în mod egal între ei, iar mai departe aceștia și-au cumpărat case, mașini și bărci, dar și-au ajutat și apropiații.

Potrivit experților, doar cașaloții produc ambră gri și cel mult 5% dintre exemplarele existente conțin materia în stomac. Cașaloții sunt considerați specie vulnerabilă, iar vânzarea de ambră gri este interzisă în mai multe țări.

Grupul norocos de pescari continuă să pescuiască.

Ce este ambra gri

Ambra gri este o substanță aromatică de culoare cenușie, cu aspect de ceară, formată în intestinul unor specii de cașalot. Balena produce această substanță pentru a proteja tractul digestiv de obiectele dure care ajung în stomac, precum ciocul calamarilor mâncați.

În parfumerie, materialul se foloseste pentru mirosul plăcut de mosc, dar și ca fixator pentru celelalte substanțe odorante volatile dintr-un parfum. În ultimii ani, din cauza limitării vânătorii de balene, prețul acestui material a crescut foarte mult, astfel încât a fost înlocuit în mare parte cu materiale artificiale precum ambroxanul.

Yemen, țara în care 80% din populație are nevoie de ajutor

Yemen este cea mai săracă țară din lumea arabă, însă ar putea deveni anul viitor cea mai săracă țară din lume, dacă războiul civil care se desfășoară de cinci ani nu va fi oprit. Totodată, Yemenul este ţara cu cel mai mare risc de catastrofă umanitară în 2021.

Potrivit ONU, 80% din cei 30 de milioane de oameni din Yemen au nevoie de o formă de ajutor sau protecţie.

Războiul civil din Yemen, derulat în ultimii 5 ani, a făcut peste 100.000 de morți și a declanșat ce se consideră a fi cea mai gravă criză umanitară din lume. În jur de 10 milioane de oameni din Yemen sunt la un pas de foamete, 20 de milioane nu au acces la servicii de sănătate și spitalele care încă mai funcționează fac față cu greu epidemiei de COVID-19.

Un raport ONU din 2019, citat de Al Jazeera, spunea că dacă războiul va continua, Yemenul ar putea deveni cea mai săracă țară din lume în 2022, cu 79% din populație trăind sub limita sărăciei și 65% în sărăcie extremă.

Din cauza războiului, numărul cetățenilor din Yemen care trăiau în sărăcie a sărit la 75% la finalul anului 2019, de la 47% înainte de începerea conflictului, în 2014.

Editor : Vlad Mironescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O rachetă trasă din Yemen a lovit un parc din Tel Aviv. 30 de răniți, în urma atacului

SUA şi Marea Britanie au lansat atacuri asupra capitalei Yemenului, Sanaa, şi în alte zone

Cum ajută Rusia rebelii Houthi din Yemen să atace nave comerciale occidentale (WSJ)

Statele Unite au folosit temutele bombardiere invizibile B-2 pentru a lovi depozitele subterane ale rebelilor houthi din Yemen

Partenerii noștri