Live

Primele alegeri din Europa în timpul pandemiei. Statul în care 5,5 milioane de persoane sunt așteptate la urne

Data publicării:
Sursa foto: Getty Images

Duminică au loc alegeri parlamentare în Serbia. Cei 5,5 milioane de sârbi cu drept de vot sunt convocaţi la urne în primele alegeri naţionale din Europa de la instituirea măsurilor restrictive din cauza epidemiei de COVID-19. Conservatorii de la putere sunt au prima şansă pentru a câştiga o majoritate confortabilă, relatează Reuters, citat de Agerpres.

Deși secţiile de votare sunt dotate cu măşti de faţă şi dezinfectanţi pentru mâini, mulţi alegători s-ar putea să nu se prezinte la urne, în parte din cauza temerilor de a se infecta.

Rata de participare ar putea fi afectată şi de campania de boicotare din partea unor partide din opoziţie, care susţin că votul nu va fi nici liber şi nici echitabil din cauza controlului strict exercitat asupra presei de către preşedintele Aleksandar Vucic.

Conform ultimelor sondaje, Partidul Sârb al Progresului (SNS, conservator), al lui Vucic, ar urma să obţină 50% din sufragii pe fondul unei largi aprobări a publicului pentru modul în care guvernul a gestionat pandemia.

Partenerul de coaliţie al lui Vucic, Partidul Socialist este aşteptat să se claseze al doilea cu 10% din voturi, în timp ce partidul de opoziţie de centru-dreapta condus de Aleksandar Sapic, primarul unei municipalităţi a Belgradului ar urma să se situeze pe locul al treilea.

Vucic însuşi nu candidează pentru a fi reales, dar partidele de opoziţie care boicotează scrutinul îl acuză că îşi foloseşte funcţia de preşedinte pentru a-şi promova partidul.

Serbia, cu un număr de 7,2 milioane de locuitori, a raportat până în prezent 12.803 de cazuri de contaminări cu noul coronavirus şi 260 de decese. Țara a fost printre primele ţări europene care şi-a deschis frontierele la 22 mai şi a ridicat de atunci toate restricţiile legate de regimul de izolare.

"Numeroşi alegători de peste 65 de ani nu vor vota pentru că se tem că s-ar putea infecta", a declarat, pentru Reuters, Bojan Klacar, directorul executiv al instituţiei de sondare a opiniei publice CESID.

Alegătorii susţin pe larg eforturile depuse de coaliţia de la putere a lui Vucic pentru aderarea Serbiei la Uniunea Europeană, menţinând în acelaşi timp legături puternice cu Rusia şi China.

Dar viitorul guvern se va confrunta cu o creştere a presiunilor din partea UE şi SUA pentru recunoaşterea autoproclamatei independenţe a Kosovo, fostă provincie a Serbiei, decizie considerată esenţială pentru stabilitatea regională.

Redactor: Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Este o nedreptate pentru România?”. David Popovici a aflat știrea zilei în sport și a transmis un mesaj clar

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul ministru al construcţiilor din Serbia, reținut în ancheta privind prăbușirea gării din Novi Sad, a fost eliberat

Președintele Serbiei crede că ne apropiem de dezastru. Aleksandar Vucic: „Îl cunosc bine pe Putin. Nimeni nu blufează”

Noi proteste antiguvernamentale în Serbia, după incidentul cu victime din gara Novi Sad. Mii de persoane au ieșit în stradă la Belgrad

Proteste violente în Serbia, după dezastrul din gara de la Novi Sad unde au murit 14 oameni. „Vucic, ai sânge pe mâini”

Partenerii noștri