Live

O femeie de 103 ani din Italia, supravieţuitoare a pandemiei de gripă spaniolă, s-a vindecat de COVID-19

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Facebook

O femeie din nordul Italiei, care va împlini vârsta de 104 ani în luna august, a învins maladia infecţioasă COVID-19, cauzată de noul tip de coronavirus, a anunţat cotidianul italian La Repubblica, citat duminică de DPA.

Ada Zanusso s-a îmbolnăvit la începutul lunii martie în Residenza Maria Grazia, un azil pentru bătrâni din nord-vestul provinciei Biella, situat la o distanţă de aproximativ 100 de kilometri vest de oraşul Milano, scrie Agerpres.

Alţi 21 de rezidenţi din acelaşi azil au murit din cauza COVID-19, relatează La Repubblica. "Cineva de acolo, de sus, a uitat de mine", a declarat Ada Zanusso, citată de acelaşi cotidian italian.

Potrivit unuia dintre cei patru fii ai ei, Giampiero, care a ţinut legătura cu mama lui prin intermediul apelurilor video, Ada Zanusso "citeşte în continuare fără să poarte ochelari, este curioasă şi vrea întotdeauna să ştie ce facem".

"Acum s-a recuperat bine şi medicii sunt de părere că ea este cea mai vârstnică persoană din lume care s-a vindecat de COVID-19", a adăugat fiul ei, citat de tabloidul britanic The Sun.

Ada a supravieţuit şi pandemiei de gripă spaniolă din perioada 1918 - 1920.

Alte două femei care au împlinit de curând vârsta de 103 ani s-au vindecat de COVID-19: Zhang Guangfen, din oraşul chinez Wuhan, şi o iraniancă a cărei identitate nu a fost dezvăluită, au adăugat jurnaliştii de la The Sun. 

Editor web: A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii au aflat că o țară a intrat de partea kosovarilor în ”războiul” cu România și nu s-au abținut: ”Fără nicio rușine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mersul pe trotinetă electrică, doar cu asigurare și cască. Țara europeană care a înăsprit codul rutier

Italia a învins Slovacia în finală şi a câştigat Billie Jean King Cup. Sezon remarcabil pentru Paolini

Doi italieni sunt cercetați penal pentru spionaj în favoarea Rusiei

Atenţionare de călătorie MAE: Grevă generală ce va afecta toate tipurile de transport din Italia, la finalul lunii noiembrie

Partenerii noștri