Milionarul care a cumpărat teste de COVID-19 pentru 2 milioane oameni. Câți bani a dat
Oleksandr Yaroslavsky este afaceristul din Ucraina care a cumpărat 2 milioane de teste pentru depistarea COVID-19. El are o avere de 633 milioane dolari și a fost patron al echipei de fotbal Metalist Kharkov.
Oleksandr Yaroslavsky este unul dintre cei mai bogaţi şi mai influenţi oameni din Ucraina. Presa de la Kiev, citată de Mediafax, scrie că el a cheltuit 17 milioane de dolari pentru achiziţionarea a 50.000 de kituri de testare pentru COVID-19.
Fiecare kit are 40 de teste, ceea ce înseamnă că 2 milioane de oameni pot fi supuşi testării.
Pe lângă Yaroslavky, un alt miliardar, Sergey Kuzmenko, patron al echipei de fotbal Oleksandria, a anunţat că va dona 170.000 euro pentru spitale.
Şi fostul şef al lui Mircea Lucescu de la Şahtior, Rinat Ahmetov, a făcut donaţii pentru lupta contra COVID-19.
Țara vecină a raportat până acum 39 de cazuri de coronavirus și 3 decese. O singură persoană s-a vindecat.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News