Live

Ce i-a promis Londra președintelui Ecuadorului, înainte de arestul lui Assange: Nu va fi torturat sau ucis

Data actualizării: Data publicării:
Sursa foto: captura Twitter

Marea Britanie a garantat Ecuadorului că fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, nu va fi extrădat într-un stat care aplică pedeapsa cu moartea, a declarat joi preşedintele ecuadorian Lenin Moreno, la scurt timp după anunţul privind arestarea fondatorul WikiLeaks, transmite Agerpres, care citează Reuters.

Foto: Guliver/GettyImages

Poliţia britanică a anunţat joi, în jurul prânzului, că fondatorul WikiLeaks a fost arestat în sediul ambasadei Ecuadorului la Londra, unde Assange se refugiase din 2012 pentru a nu fi extrădat în Suedia, unde era acuzat de viol, într-un dosar închis între timp.

'În conformitate cu angajamentul nostru puternic faţă de drepturile omului şi dreptul internaţional, am cerut Marii Britanii să garanteze că dl Assange nu va fi extrădat într-o ţară unde ar putea fi supus torturii sau pedepsei cu moartea', a declarat Moreno, într-un mesaj video postat pe Twitter.

'Guvernul britanic a confirmat aceasta în scris, în acord cu propriile sale reguli', a adăugat preşedintele Ecuadorului.

El a precizat că 'Ecuadorul a decis 'în mod suveran' să-i retragă azilul diplomatic lui Julian Assange pentru că acesta a încălcat în repetate rânduri convenţiile internaţionale şi protocolul de coabitare'. Assange 'a încălcat în special cerinţa de a nu interveni în afacerile interne ale altor state', a adăugat Moreno.

CITEȘTE ȘI: Prima reacție a Wikileaks după arestul lui Julian Assange: „Ecuadorul i-a retras ilegal azilul politic”

'Comportamentul lipsit de curtoazie şi agresiv al dlui Julian Assange', precum şi 'declaraţiile ostile şi ameninţătoare' ale unei organizaţii neprecizate împotriva Ecuadorului au făcut azilul lui Assange 'de nesusţinut', a explicat Lenin Moreno în mesajul distribuit pe Twitter.

Pe aceeaşi reţea socială, ministrul de interne britanic Jeremy Hunt i-a mulţumit lui Moreno 'pentru cooperare' astfel încât 'Assange să fie adus în faţa justiţiei'. 'Julian Assange nu este un erou şi nimeni nu este mai presus de lege. El s-a ascuns de adevăr mulţi ani', a notat ministrul britanic.

Într-una din primele reacţii la anunţul privind arestarea fondatorului WikiLeaks, fostul preşedinte ecuadorian Rafael Correa, aflat în exil în Belgia din 2017 şi cel în mandatul căruia Assange a primit azil diplomatic, l-a acuzat pe succesorul său Lenin Moreno că este responsabil de această arestare, numindu-l 'cel mai mare trădător din istoria latino-americană'.

'Aceasta pune în pericol viaţa lui Assange şi umileşte Ecuadorul. Zi de doliu naţional', a scris Rafael Correa pe contul de Twitter, denunţând totodată 'o crimă pe care omenirea nu o va uita niciodată'.

Ecuadorul 'a pus capăt ilegal' azilului politic acordat lui Julian Assange, iar ambasadorul 'a invitat' poliţia britanică în incinta diplomatică pentru a-l aresta, a acuzat joi şi WikiLeaks.

La scurt timp după anunţul venit de la Londra, avocata femeii care l-a acuzat pe Assange de viol în 2010 a declarat că va cere parchetului redeschiderea anchetei, ce fusese închisă în mai 2017, la trei ani de la prescrierea faptelor, din lipsă de progrese.

La Moscova, purtătorul de cuvânt a Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat, răspunzând întrebării unui jurnalist, că Rusia speră că drepturile lui Assange nu vor fi încălcate.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Tatăl lui Julian Assange i-a mulțumit lui Putin pentru sprijinul acordat fiului său. Reacția soției activistului australian

Primele comentarii ale lui Julian Assange de la eliberare: Am ales libertatea în defavoarea dreptății / Acum învăț să fiu tată

Presiuni diplomatice, o înțelegere secretă și un zbor de 500.000 de dolari cu avionul: Cum și-a recâștigat libertatea Julian Assange

Guvernul SUA spune că Julian Assange, eliberat printr-un acord cu justiția americană, „a pus oameni în pericol”

Partenerii noștri