Live

Submersibil OceanGate scos la vânzare cu „doar” 795.000 de dolari. Brokerul este tot mai pesimist după tragedia Titan

Data publicării:
Antipodes, un submersibil al OceanGate, este la vânzare pentru 795.000 de dolari FOTO: antipodesdeepsub.com

Un submersibil OceanGate este scos la vânzare pentru „doar” 795.000 de dolari, însă brokerul care a încercat să-l vândă în ultimii 5 ani crede că șansele ca acest lucru să se întâmple de-acum înainte sunt nule și chiar vrea să scape de el.

„Nu vreau să mai am nimic de-a face cu el”, a declarat pentru Insider Steve Reoch, broker de iahturi și nave de expediție cu experiență, care a vândut prima barcă în 1979, la câteva săptămâni după ce un alt submersibil OceanGate, Titan, a explodat catastrofal în adânc.

Reoch a mai vândut și alte submersibile, iar Antipodes a intrat în viața lui după ce OceanGate l-a contactat în legătură cu vânzarea navei.

Nava a fost construită de Perry Submersibles în 1996 și a trecut pe la mai mulți proprietari înainte ca Stockton Rush, fost CEO OceanGate, să o cumpere. Submersibilul de puțin peste 4 metri lungime, aflat la sediul OceanGate din Everett, Washington, a fost scos la vânzare cu puțin sub 800.000 de dolari.

Potrivit descrierii din anunțul din vânzare, Antipodes poate să coboare până la 300 metri adâncime în ocean, putând fi folosit în „expediții”.

„Cu șase propulsoare electrice individuale de 5 CP, Antipodes este ușor manevrabil la adâncime și extrem de confortabil pentru pilot și patru membri ai echipajului”, se mai precizează pe siteul lui Antipodes.

Reoch a spus că Rush a făcut mai multe scufundări cu Antipodes și toate au fost „reușite”. Una din ele a fost o expediție de observare a rechinilor, iar rapperul Macklemore a fost pasager.

„Toată lumea s-a întors cu bine”, a spus Reoch.

Mai mult, Antipodes a fost clasificat de Biroul American de Transport Naval, adică a fost verificat pentru a se constata dacă îndeplinește standardele, în timp ce submarinul Titan, care a explodat în drum spre epava Titanicului, nu a fost clasificat, a mai spus Reoch.

Când OceanGate a început să construiască cel de-al doilea submersibil, Cyclops, Reoch a fost contactat de către Rush care i-a cerut să vândă Antipodes.

OceanGate a continuat să folosească Antipodes și după ce a fost scos la vânzare.„Deci, nu stătea într-un șopron undeva”, a spus brokerul.

Reoch a spus că a existat interes pentru acest aparat în ultimii cinci ani, dar că potențialii cumpărători nu erau avizați. De altfel, el spune că astfel de aparate se vând cu mare greutate.

Acum, după cele întâmplate cu Titan, Reoch este sigur că Antipodes nu se va vinde niciodată și că îl va scoate din portofoliul său. În plus, el este convins că Antipodes va fi prins într-un litigiu complicat după accidentul lui Titan.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Prețul record cu care a fost vândut ceasul căpitanului care a salvat 700 de supraviețuitori de pe Titanic

Titan, condamnat de la început. Submersibilul ar fi pornit la drum cu chila deja fisurată. „În acest caz nu mai era nimic de făcut”

Prima imagine cu submersibilul Titan, pe fundul oceanului. „Totul e bine aici”, au spus cei de la bord înainte de tragedie

„Dacă murim, măcar să fie ca-n Titanic!” Momentul în care un vas de croazieră lovește un bloc de gheață în largul coastelor Alaskăi

Partenerii noștri