Submersibilul Titan, care a făcut implozie, ucigând toate cele cinci persoane de la bord, a funcționat defectuos cu câteva zile înainte de ultima sa scufundare de anul trecut, anunță o anchetă publică, scrie BBC.
Fostul director științific al OceanGate, compania din spatele submersibilului Titan, a declarat că la doar câteva zile înainte de tragic întâmplare a avut loc un incident, o ciocnire a submersibilului cu o ambarcațiune. Impactul a fost atât de puternic încât șocul a făcut ca pasagerii să „se rostogolească”, iar ambarcațiunea să se izbească de mai multe ori de pereții etanși, lăsând un pasager „atârnat cu capul în jos”.
Steven Ross a adăugat că nu știa dacă fuselajul submersibilului Titan a fost inspectat după acest episod.
O anchetă a Gărzii de Coastă a SUA audiază timp de două săptămâni probe privind implozia mortală a submersibilului experimental în iunie 2023.
Implozia Titanului a condus la întrebări cu privire la siguranța și proiectarea submersibilului, precum și la materialele utilizate la construcția sa.
La începutul acestei săptămâni, ancheta a fost informată cu privire la ultimele mesaje trimise de submersibil în timp ce cobora spre Titanic, echipajul declarând „totul este în regulă aici” cu câteva minute înainte de implozie.
Citește și
Prima imagine cu submersibilul Titan, pe fundul oceanului. „Totul e bine aici”, au spus cei de la bord înainte de tragedie
Renata Rojas, care a asistat la operațiunile de salvare povestește că se afla pe puntea de comandă a propriei nave în momentul în care s-au pierdut comunicațiile și că protocolul de salvare recomanda să se aștepte o oră, deoarece pasagerii ar fi putut petrece mai mult timp explorându-și destinația.
Conversația s-a schimbat atunci când submersibilul nu a reușit să iasă la suprafață. Dna Rojas a declarat că își amintește conversațiile de pe punte cu privire la apelarea Pazei de Coastă.
Ea a spus că există o serie de opțiuni de salvare disponibile în cazul în care submersibilul ar fi rămas blocat pe fundul oceanului, inclusiv inițierea unei manevre de eliberare sau așteptarea schimbării mareei. Titan avea 96 de ore de suport vital la bord, a adăugat ea.
Cu toate acestea, ea a spus că nimeni din submarin nu ar fi putut face nimic în cazul în care coca ar fi cedat.
Rojas a descris, de asemenea, o expediție din 2021 în care și-a amintit cum o piesă a navei a căzut de pe submersibil în timp ce acesta era recuperat din apă. Ea a spus că, atunci când submersibilul era tras înapoi pe nava principală, echipajul a pierdut controlul asupra acestuia.
Renata Rojas a declarat că domul de vid al submersibilului pur si simplu s-a rupt. „Erau doar, cred, două sau patru șuruburi pe cupolă”, a spus ea.
Incidentul a determinat echipele să instaleze 18 șuruburi pe cupolă pentru expedițiile ulterioare.
Editor : S.S.