Un accident în care au fost implicate 12 mașini și 26 de oameni a avut loc joi dimineața în județul Prahova, pe autostrada A3. Două persoane au fost transportate la spital, iar traficul pe sensul spre Ploiești a fost blocat. A fost activat și Planul Roșu de Intervenție.
ACTUALIZARE 09:50: Traficul rutier a fost reluat pe o bandă a sensului de mers Bucureşti către Ploieşti al autostrăzii A3, la kilometrul 56, acolo unde, joi dimineaţă, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 12 autoturisme.
Conform Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, traficul a fost reluat pe a doua bandă şi se circulă dirijat în acea zonă.
Se estimează reluarea circulaţiei în condiţii normale după ora 11,00, arată sursa citată, potrivit Agerpres.
ACTUALIZARE 09:10: Traficul este blocat complet de mai bine de trei ore. Accidentul a avut loc la kilometrul 56 al autostrăzii A3, pe sensul București spre Ploiești. În cele 12 mașini care s-au ciocnit se aflau 26 de persoane care au fost evaluate la fața locului și două victime au fost duse la spital. Pompierii se află și acum la fața locului. Nu au fost victime încarcerate. Circulația a fost deviată de la kilometrul 43 spre DN1. Cel mai probabil, cauza accidentului a fost faptul că șoferii nu au păstrat distanța dintre mașini, relatează Teodora Chiuș, jurnalist Digi24.
ACTUALIZARE 09:00: O a doua victimă rănită în accidentul rutier de pe autostrada Bucureşti-Piteşti este transportată la spital. Potrivit ISU Prahova, este vorba despre bărbat în vârstă de 46 ani, care, conform evaluării medicale făcute la faţa locului, ar fi suferit un traumatism cranio-cerebral şi un traumatism toracic.
El a fost preluat de o ambulanţă de terapie intensivă mobilă.
ACTUALIZARE: Bilanţul ISU Prahova arată că 12 autoturisme în care se aflau 26 persoane au fost implicate în evenimentul rutier.
Şoferii şi pasagerii au fost asistaţi medical la locul accidentului, echipajele medicale constatând că un bărbat, 44 ani, care a suferit un traumatism cranio-cerebral, are nevoie de investigaţii suplimentare la spital.
Celelalte 25 de persoane implicate în eveniment nu au fost rănite.
Planul Roşu de intervenţie a fost dezactivat începând cu ora 07:56.
Știrea inițială
„Accident rutier pe autostrada A3, km 56, comuna Rafov. Din informaţiile preliminare, în evenimentul rutier sunt implicate 11 autoturisme. Având în vedere numărul mare al persoanelor implicate, pentru optimizarea misiunii de răspuns, la nivelul judeţului Prahova a fost activat Planul Roşu de Intervenţie”, anunţă iGSU, potrivit news.ro.
La locul evenimentului au fost alocate: o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, patru ambulanţe SMURD, o ambulanţă pentru transport personal şi victime multiple, precum şi 5 ambulanţe SAJ, dintre care una cu medic.
Editor : C.S.