„Oricum ești mort”. Replica bizară a lui Stockton Rush când un pasager l-a întrebat despre situațiile de urgență de pe Titan

Data actualizării: Data publicării:
submersibilul titan
Submersibilul Titan a făcut implozie în apropiere de epava Titanicului. Foto: Profimedia Images

Un cameraman care a făcut o scufundare de test cu submersibilul Titan al OceanGate, care a făcut implozie în apropiere de epava Titanicului, a povestit că CEO-ul companiei Stockton Rush, a făcut un comentariu „bizar” atunci când și-a exprimat îngrijorarea cu privire la o eventuală situație de urgență, relatează Business Insider.

Brian Weed lucra pentru emisiunea TV „Expedition Unknown” de la Discovery Channel când el și colegul său s-au urcat în submersibilul Titan, în mai 2021.

Scufundarea trebuia să fie un „precursor” pentru o scufundare la epava Titanicului, în Atlanticul de Nord, unde echipa TV plănuia să filmeze.

La câteva momente după ce Weed, colegul său Josh Gates și Rush au fost închiși în submersibil, care putea fi deschis doar din exterior, Weed l-a întrebat pe Rush ce s-ar întâmpla dacă nava ar trebui să urce brusc, într-o situație de urgență, și ar fi departe nava-mamă.

„Rush a spus că e oxigen pentru patru sau cinci zile la bord, iar eu am întrebat: „Dacă nu te găsesc?” Și a răspuns: „Ei bine, oricum ești mort”, a spus Weed.

El a adăugat că răspunsul i s-a părut foarte „bizar”.

„Mi s-a părut un lucru foarte ciudat și părea să fie aproape o atitudine nihilistă față de viață și moarte în mijlocul oceanului”, a spus Weed.

Ideea lui Rush era că dacă nu te găsesc în atâtea zile, oricum vei muri, așa că nu contează că nu poți ieși singur din submersibil, a explicat el.

Weed a spus că scufundarea de test a avut probleme mecanice și de comunicații și a trebuit să fie întreruptă.

„M-a făcut să nu-mi placă ideea de a coborî în adâncurile Titanicului în acel submersibil”, a spus Weed, adăugând că nu se simțea în siguranță.

În cele din urmă, Weed s-a retras din proiectul documentar din cauza problemelor de siguranță, iar documentarul „Expedition Unknown” la a fost, de asemenea, anulat mai târziu.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...