Live

Video&Foto Donald și Melania Trump au vizitat Taj Mahal, monument închinat iubirii

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Preşedintele american Donald Trump, care nu vizitează de obicei situri culturale în călătoriile sale oficiale, şi-a făcut timp luni pentru a vizita emblematicul Taj Mahal din India alături de soţia sa, Melania, scrie Agerpres

Donald Trump a avut parte de o primire grandioasă în India: preşedintele american a fost întâmpinat de peste 100 de mii de oameni pe un uriaş stadion de cricket. 

Ceremoniile au început însă la aeroport, unde şeful Casei Albe a fost întâmpinat de premierul indian. Apoi, Trump a inaugurat cel mai mare stadion de cricket din ţară, unde laudele, aplauzele şi uralele au curs neîntrerupt. După uriaşa baie de mulţime, preşedintele american a mers la Taj Mahal, pentru a asista la momentul în care soarele apune peste somptuosul mausoleu.

Donald Trump stă două zile în India, iar schimburile comerciale reprezintă principalul subiect de discuţie cu oficialii de la New Delhi. Un prim anunţ a venit, de altfel, la câteva ore de la aterizare: India va cumpăra de la americani elicoptere militare în valoare de trei miliarde de dolari. Trump a anunțat în fața a peste 125.000 de oameni, pe stadionul de cricket din Ahmedabad, că India şi SUA îşi vor extinde parteneriatul strategic prin cooperare în regiunea indo-pacifică şi prin acorduri în domeniul apărării în valoare de mai multe miliarde de dolari.

 

 

Donald şi Melania, care au ajuns în India pentru o vizită de 36 de ore, au făcut o escală în oraşul Agra pentru a vizita uimitoarea structură de marmură albă construită în secolul al XVII-lea de împăratul Shah Jahan în memoria primei şi celei mai iubite soţii ale sale, Mumtaz Mahal. Cuplul prezidenţial şi anturajul lor au mers la Taj Mahal, pregătit atent înainte de vizită - animalele rătăcite au fost strânse cu câteva zile înainte şi toţi ceilalţi turişti, chiar şi cei care au rezervat online cu câteva luni înainte, nu au avut voie să intre în celebrul sit timp de şase ore începând de la amiază (06:30 GMT), a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei indiene.

Preşedintele şi prima doamnă au pozat pentru fotografi cu Taj Mahal în fundal şi s-au plimbat în jurul complexului, însoţiţi de un ghid care i-a informat despre istoria şi arhitectura monumentului. Cei doi au fost văzuţi discutând şi uneori ţinându-se de mână.

Este posibil ca Trump să aibă o slăbiciune pentru monument, notează dpa. În 1990, el şi-a numit un cazinou şi un hotel din Atlantic City - în prezent vândut - Trump Taj Mahal.

"Taj Mahal este impresionant. Un testament atemporal pentru bogăţia şi frumuseţea diversă a culturii Indiei. Mulţumesc, India!", au scris Melania şi Donald Trump în cartea vizitatorilor, pe care au semnat-o amândoi.

Ivanka Trump a pozat şi ea cu soţul ei, Jared Kushner, cu Taj Mahal în fundal.

Complexul este de obicei plin de vizitatori. Este principala destinaţie turistică a Indiei şi atrage între 7 şi 8 milioane de vizitatori anual.

Autorităţile indiene au dat drumul la importante cantităţi de apă în Yamuna, râul poluat care se varsă la poalele monumentului ridicat în secolul al XVII-lea de împăratul Shah Jahan, astfel încât cuplul prezidenţial să nu fie deranjat de mirosurile neplăcute degajate de acesta de obicei, scrie Agerpres.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Melania Trump rupe tradiția și nu se va muta la Casa Albă, ca primă-doamnă, pentru al doilea mandat de președinte al soțului său

Fotografii explicite ale Melaniei Trump difuzate de televiziunea rusă de stat

BBC: Melania Trump, o primă-doamnă diferită în cel de-al doilea mandat a lui Trump

Melania Trump spune că orice comparaţie între soţul ei şi Hitler este „oribilă”

Partenerii noștri