Live

Încă o lovitură pentru Trump. Bugetul apărării, care oprește retragerea trupelor din Germania, aprobat cu o super-majoritate în Cameră

Data publicării:
Congresul SUA îl sfidează pe Donald Trump și aprobă un buget al apărării care îl nemulțumește Foto: Guliver/GettyImages

Președintele Donald Trump este părăsit inclusiv de aliații republicani. Camera Reprezentanţilor din Congresul SUA a aprobat marţi proiectul de lege pentru bugetul apărării cu o majoritate zdrobitoare, care îi permite să treacă peste ameninţarea unui veto din partea liderului de la Casa Albă. Între altele, textul se opune planurilor lui Donald Trump de a reduce prezenţa militară americană din Germania. 

Textul urmează să fie votat în Senat, unde ar trebui să fie, de asemenea, aprobat, înainte de a fi trimis spre promulgare preşedintelui republican în exerciţiu. Liderul de la Casa Albă a promis, însă, că îl va bloca și va recurge la dreptul de veto.

Numai că proiectul de lege pentru bugetul apărării a obţinut 335 de voturi din totalul celor 430 de mandate din Cameră, cu mult peste „supermajoritatea” de două treimi de voturi ale camerei inferioare, necesare pentru a trece peste veto-ul prezidenţial, notează AFP, preluată de Agerpres.

Din 196 de republicani, doar 40 i-au mai fost fideli lui Donald Trump

Dintre cei 196 de republicani, numai 40 au votat împotrivă. Rămâne de văzut dacă toţi republicanii îşi vor menţine votul pentru a contracara un eventual blocaj din partea lui Donald Trump.

După luni de negocieri între congresmenii republicani şi democraţi, bugetul apărării pentru 2021 este de 740,5 miliarde de dolari şi prevede în special o creştere cu 3% a salariilor personalului din domeniul apărării.

În iulie, o primă versiune distinctă a acestui text a obţinut, de asemenea, peste două treimi din voturi la Senat, majoritar republican. Data votului în Senat nu a fost stabilită deocamdată.

De ce este Donald Trump nemulțumit

Marţi dimineaţă, Donald Trump şi-a reafirmat opoziţia.

„Sper că republicanii din Cameră vor vota împotriva legii privind bugetul Apărării (National Defense Authorization Act, NDAA) căreia îi voi opune veto-ul meu”, a scris pe Twitter preşedintele republican, care îşi va încheia mandatul la 20 ianuarie.

Donald Trump şi-a manifestat în repetate rânduri iritarea din cauza acestui buget. Între altele, este nemulțumit că textul de lege nu include o abolire a unei legi, numită „Articolul 230”, care protejează statutul juridic al reţelelor sociale, pe care el le acuză că sunt împotriva lui. De asemenea, este nemulţumit de faptul că prevede redenumirea unor baze militare ce poartă numele unor generali din tabăra confederată, care a apărat sclavia.

Retragerea din Germania, considerată în Congres „o gravă eroare strategică”

Textul se opune și proiectului lui Donald Trump de a reduce prezenţa militară americană din Germania. Legea impune Pentagonului prezentarea unui studiu de impact și un termen de cel puţin 120 de zile înainte de a proceda la orice reducere a efectivelor sale din Germania, ceea ce înseamnă că nicio retragere americană nu va avea loc înainte de instalarea la Casa Albă a succesorului lui Donald Trump, Joe Biden.

Proiectul menţionează că o retragere militară din Germania, „într-o perioadă de ameninţări tot mai mari în Europa, ar constitui o gravă eroare strategică gravă ce ar slăbi interesele de securitate ale Statelor Unite şi ar fragiliza NATO”.

Donald Trump a făcut aluzie la aceste subiecte în mesajul său de marţi pe Twitter, menţionând în plus „5G”. Proiectul de lege abordează, într-adevăr, problema partajării spectrului electromagnetic odată cu dezvoltarea frecvenţelor 5G, dar este, totodată, și o temă prezentă - fals prezentată - în teoriile conspirației, ai căror susținători sunt simpatizanții lui Donald Trump.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii au aflat că o țară a intrat de partea kosovarilor în ”războiul” cu România și nu s-au abținut: ”Fără nicio rușine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Merkel se declară „profund îngrijorată” de implicarea miliardarului Elon Musk în administrația lui Trump. Care este motivul

Donald Trump scapă de sentința penală până își încheie mandatul de președinte. Decizia judecătorului

Joe Biden consideră că sunt „scandaloase” mandatele de arestare emise de CPI pe numele lui Netanyahu și Gallant

Noua propunere a lui Trump pentru Departamentul Justiției este Pam Bondi, fost procuror general în Florida

Partenerii noștri